Petre Ioan Crețu

      „O poezie de dragoste intensă, senzorială, în care tandrețea și vulnerabilitatea se împletesc într-un tablou delicat și intim. Versurile explorează apropierea dintre el și ea cu o delicatețe profundă și fragilă.” Kranitz   În fiecare noapte te visez în bucătărie cum stai la masă și vorbești cu mine așa cum vorbești mereu oriunde ai fi, de fiecare dată când te visez se întâmplă ca afară să plouă și în lumina felinarelor din visul meu picăturile ploii se văd urcând cu viteză la cer și nu mă mai satur să te privesc .   Tot în vis îți văd buzele cum șoptesc cuvinte neînțelese și te mai văd…

La rugămintea Învățătorului toate geamurile din satul meu au fost vopsite cu întuneric asta pentru că lumina îmi face rău așa cum îmi fac diminețile fără tine – arunc la întâmplare brațele larg să te cuprind ca apoi să te învârtesc până când odată cu noi se vor învârtii și lucrurile care ne înconjoară într-un dans teribil – prunii din cărțile mele vin pășind ușor hipnotic și ne împresoară apoi se opresc și se apleacă împotriva vântului și al frigului să ne fie pază. O umbră s-a ivit brusc la fereastră și nu e îngerul meu și nici îngerul tău și nu e nici măcar tramvaiul menit să ne neliniștească…

Azi noapte m-am gândit la tine în vis, visul acela de care ți-am mai vorbit și în care îți șoptesc cuvinte frumoase și dulci, vorbe tainice de iubit, iți spuneam și că ochii tăi căprui sunt cei mai limpezi ochi pe care i-am văzut vreodată și în care m-am ascuns ca apoi să-ți simt trecerea degetelor tale peste fruntea  și peste ochii mei flămânzi ca brusc să-mi aduc aminte că abia acum voi adormi și în somnul care va urma voi visa tocmai visul pe care ți l-am povestit și asta mă nedumerește și mă face și fericit și trist pentru că știu încă de când m-am născut că tu…

Toată viața mi-am iubit la nebunie prunii și este atât de multă poezie în această iubire încât nu a mai fost nevoie s-o scriu, visez și privesc prunii înfloriți și este atât de multă poezie în florile de prun încât nici nu mai e nevoie s-o scriu –  în livada de pruni există câte un poet pentru fiecare prun poeții poartă în ei o singură poezie pe care nu trebuie s-o scrie, stau fiecare în dreptul prunului lor și respiră – îmi amintesc cum mă jucam în copilărie și cum priveam aerul înmiresmat din grădină și cum moartea, încă o copilă mă chema să mă învețe jocuri noi și cum…

Pășesc în întuneric ca să mă ascund speriat în spatele lui abia sosit din frică și nu știu de ce vreau să te hrănesc cu fricile mele pe care le rup ca.pe pâine hrănește-te ca și cum e carnea mea îți zic și din spatele întunericului îți cer să-mi povestești cele mai îngrozitoare povești din poveștile îngrozitoare scrise de mine ca brusc să fac din nou să curgă un râu pe ulița mare și apa lui ne spală picioarele. Viața mării este valul, valul păsării este aripa, aripa urii este războiul, războiul vântului este furtuna, furtuna sufletului ești tu, tu ești dintre toate femeile lumii poeta, poeta mării este curcubeul,…

A fist ceva )

Imaginea a fost generată de Enoh (Microsoft Copilot ) De fiecare funie se leagănă câte un copac și nu sunt pruni și nici nu sunt ramuri și nici nu sunt frunze sunt copaci întregi suspendați în dezordine ca gândurile unui ceas stricat  funiile sunt groase răsucite din firimiturile timpului visat și uitat în timp ce o bătrână rupe fâșii dintr-un ziar vechi pe care le flutură cu disperare și nimeni nu înțelege de ce, copacii își lasă rădăcinile să plângă: ce ploaie, strigă copilul din mine! De fiecare funie se leagănă câte un copac și copacii sunt suspendați între cer și somnul meu par gânduri moarte care refuză să deschidă…

Imaginea a fost obținută cu AI Toate geamurile din lumea mea sunt vopsite voit cu întuneric mai mult ca sigur că lumina face mi-ar rău așa cum îmi fac diminețile fără tine – arunc la întâmplare brațele larg să te cuprind ca apoi să te învârtesc până când odată cu noi se vor învârtii și lucrurile care ne înconjoară într-un fel de dans teribil – prunii din cărțile mele vin pășind ușor hipnotic și ne împresoară apoi se opresc și se apleacă împotriva vântului și al frigului să ne fie pază. O umbră s-a ivit brusc la fereastră și nu e îngerul meu și nici îngerul tău și nu e…

Mamă suntem bine să știi chiar dacă ne sufocăm de spaimă și în general nu ne simțim bine chiar este în regulă deși știu că nu ai mai primit de la mine niciun hohot de râs doar lacrimi și priviri stinse soarele încă răsare să știi și chiar strălucește și luna își trece cu grijă umbra peste frunzele de prun în grădină miroase frumos a înflorit liliacul privighetorile și rânduneii încă își mai fac cuib la noi cum îți spuneam suntem bine și nu mai deranjează pe nimeni că a putrezit gardul și că în iarna asta vântul l-a pus la pământ sau că de o vreme casa este bântuită…

Un bătrân mă locuiește de un timp și noapte de noapte îmi poartă în mâini ca pe o pradă inima pustiită are mâinile mânjite cu sângele meu și mâinile lui sunt ca niște crini întorși pe dos și flutură bezmetic fix la ora trei îngerul nopții care poartă în spate în loc de aripi acordeoane cu burduful spart își țipă de fiecare dată liniștea și somnul în timp ce eu nu înțeleg de ce din tot ce mi s-a promis a mai rămas doar o fărâmă de timp în jurul meu poartă viață doar încăpățânarea mugurilor de pruni care dau să plesnească în frunze și flori până și furtuna și-a…