• Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Mirare

    de cum m-ai văzut sufletul tău a înflorit stăteai așa chircită sub vânt și doar suspinai a înserare cu privirea agățată curios de zare foarte ciudată îmi păreai îngropată adânc în carnea ta de femeie îndelung zbuciumată și atât de străină erai pierdută în casa ta atât de imensă străină și rea care avea rătăcit pe hol un pian și un acordeon peticit cu buline mov pe ulița mare toate tramvaiele se retrag sub pământ unde ne duce pe fiecare drumul crunt de cum te-am văzut sufletul meu a tușit cu sânge deși brațele mele au îmbobocit apoi au dat în floare și am început să ne întâlnim la tine…

  • Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

    Teama de zbor sau joaca de-a avionul prin curte la Obor

    când eram copil am petrecut la soră-mea în București la Obor aproape o lună aveam deja zece ani și îmi plăcea noaptea să merg ținându-mi echilibrul pe șina de tramvai până am descoperit o curte aproape ca un parc mă urcam într-un arțar până în vârf și de acolo îmi dădeam drumul încercând să zbor odată am zburat aproape o secundă și m-am ales cu o fractură la piciorul drept mereu am avut probleme cu el până să-l pierd acum dacă tot am o identitate variabilă mi-am zis că ar fi cazul să nu-mi mai fie frică sau rușine că mă voi face de râs și nici nu ar trebui…

  • Critică & recenzii

    Singurătăți sculptate în lemn de salcâm

     Flavia Adam Oricât de activi am fi în viața de zi cu zi, există, în fiecare dintre noi, nevoia aceea stringentă de liniște, de echilibru, de prăbușire voluntară și lentă în noi înșine, astfel încât, la finalul imploziei, să ne putem reaminti ce ne definește și ne caracterizează cu adevărat, de unde am pornit, unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm, dar și care ar fi cele mai adecvate metode și mijloace pe care le putem utiliza pentru a ne ridica dintre ruine. Cred că viața plină de restricții pe care am trăit-o cu toții în ultima perioadă, a însemnat limitare socială și fizică, dar, pe de altă parte, o…

  • Atelier,  Poezie

    Grevă în cer

    de ceva timp m-au numit șef sergent șef major peste armata de suflete oropsite atât în Rai cât și pe Pământ ca orice sergent major în fiecare dimineață chem soldaţii la mine vin doar viii morţii refuză sunt de o săptămână în grevă fac greva foamei în faţa porţii lui Sfântul Pătru ca Sfinția Sa să lase Porţile Raiului deschise intrarea şi ieşirea să fie la liber că doar nu şi-au dat viaţa în atâtea bătălii să se plictisească toată veşnicia în Rai ar cam fi vremea să rătăcească şi ei pe drumurile cerului ba în Iad la o mahoarcă şi o gură de ţuică ba în Purgatoriu unde să…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Fotografia ultimei respirații… în doi

    abia ajuns în orașul tău te-am văzut din prima stăteai așa cu singurătatea la vedere cu ochii tumefiați fără pleoape și căprui orbitele lor păreau niște scorburi pline de frunze și amintiri toți te ocoleau speriați și nu știai de ce am fost nevoit să-ți învăț gândurile toate pe de rost să-ți ridic cuvintele și să le înalț ca pe niște biserici cred că nici nu știai că sunt singurul care vedea în fereastră cum trupul tău prindea aripi și cum înflorea ca o floare albă și nevinovată visele noastre s-au îngemănat înainte de vreme așa că s-au îmbolnăvit toate a păcat iar lemnul ferestrei ți s-a înfipt adânc în…

  • Atelier,  Poezie

    Fâlfâirea mâinii stângi tulburată de vină

    înainte de a trece în neputință mă retrag pe furiș în umbră aici cândva am ascuns o fărâmă de lume o pereche de pleoape absurde tăcere și multă nelumină și unde prezentul e demult trecut – veșnică ruină în zilele cu soț pe aici trec păsări măiestre apoi corăbii nebune un cuc și bătrâne livezi și nu mă mai crezi uite cum stau în mine într-un alt mine și alt mine aproape la nesfârșit și nu e risipire e doar… nemurire

  • No man's land,  Poezie

    Stop cadru sau ultima licărire

    din camera mea toate zilele se văd cenușii și de fiecare dată când am curajul să pășesc afară lumina mă izbește năucitor în frunte și toată lumea se învârte cu mine într-o teribilă buimăceală deși cerul încă e albastru norii sunt și ei sus și tot albaștri iar pământul e ca pământul pământ mai tot timpul în satul meu oamenii sunt ocupați cu nemișcarea stau chirciți în spatele umbrei și de plictiseală sau foame își își taie hălci mari din curcubeu și strălucesc în noapte intermitent ținând fiecare câte un scarabeu în palme tot mai des îmi amanetez de sub pleoape cerul de sub unghii pământul de sub tâmplă nemurirea…

  • No man's land,  Poezie

    Anatomie provincială

    „Am să-ți spun bună seara, deși va fi zi” Ca un fum de ţigară, sufletul – Adrian Păunescu ceva ca o mașinărie infernală ticăie în oasele mele nepăsător merg mai departe în suflet știu sigur am un pendul el mă ajută să țin ritmul atâtea poeme pe cuvânt atâtea iubiri și atâtea lacrimi la zi un organ important este poetul organ social se spune că doar poeții militanți sunt importanți mie îmi plac acei poeți care se zbat ca ziua de azi să fie ziua de ieri și vinul bun și alb la fel de importanți mi se par și morții morții din neam și cum bântuie ei prin podurile…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Cât de adânc…

    vreau să-ți povestesc despre cât de dinăuntru e în sufletul meu și chiar dacă te obosesc te voi ruga mereu să îndrăznești să mă cauți să mă cunoști cu ce voi începe mă întrebi? cu mâinile cu gura cu dinții mintea e deja un loc incomod uite, nu am spus nimănui nici ție până acum cât de mult pot să iubesc te-am lăsat să mă ghicești să mă simți cum ard să vezi câte mii de fluturi îmi sunt în ochi ca în livezi și câtă lumină țâșnește din pieptul meu și nu înțeleg cum poți să nu mă iubești chiar mă vezi cum zbor, cum ard și cum dorințele…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Noapte de noapte

    la naștere o ursitoare mi-a prevestit că voi muri de cum mă voi îndrăgosti de tine prima oară apoi mai m-a și blestemat să bântui lumea ca o fantomă aiuritoare cu tălpile goale și de un timp năpăstuiesc cu sârg trei fete de treabă și un călugăr ciung noapte de noapte când e lună plină nu te întrista nici nu mă plânge să știi că nu e atât de rău cum pare pot spune chiar că îmi place aici unde doar râd în hohote bizare peste flăcările negre țâșnite din ape înfricoșat de umbre dar cumva mai viu noapte de noapte numai când e lună plină acum e chiar lună…

Scroll Up Scroll Up