Mulțumesc pe această cale redacției revistei Viața Românească, pentru bunăvoința da a-mi publica două poeme.Îi mulțumesc în special domnului Nicolae Prelipceanu, redactorul șef al acestei prestigioase revistă care m-a încurajat și publicat.
Poemele le puteți citi aici!… (Citește mai departe)
și unde singurătatea, nu-i așa
atârnă de picioare grea
încărcată de rod
și unde nebunii cu ochii sticloși
o rod pe dinăuntru
ca un cancer sinistru urât și bubos
și unde noi
niște biete nălucituri mecanice
mărșăluim abulic între pereți
m-ai obligat să mă reinventez
într-o arătare ciudată
o combinație
dintre un mort viu
sau un viu mort
și o creatură abstractă
pe deasupra noastră
se roteau păsări cu două cocoașe
în cercuri deșarte
nu știu de ce dar voiau să mă izbească
în piept cu o piatră
măiastră
azi noapte am legat luna cu sârmă
să nu cadă de pe cer
i-am pus și două roți să o împing lejer
în prăpastie
într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram un copil nevinovat
și era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și o ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă e aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
și umbre lungi bântuiau de zor
dudul din fața casei lângă fântână la geam
deodată câinele a început să urle să latre
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
îi priveam somnul
cum zgâlţâia patul și casa
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii … (Citește mai departe)
e atât de minunat
să desenăm cu creta
pe pereții spitalului
chipuri de îngeri
și ele zidurile să se destrame
să cadă brusc
din înalt
rostogolindu-se în mare
apoi toți bolnavii
să ne încolonăm pe faleză
cu asistenta șefă în frunte
și să ne pierdem
unul câte unul
în umbre
în fiecare noapte
ne întoarcem toți
în locul unde a fost
cândva spitalul
ne ținem de mână
și așteptăm să ni se dea
tramadolul
și un pahar cu apă
la mine a venit un înger ciudat
cu aripile înnodate la spate
să mă întrebe aşa
cum o mai duc eu în general
apoi cu fericirea în particular
cum a venit aşa a şi plecat
ciudat
cu aripile înnodate la spate
la mine ai venit tu
cu mânecile suflecate
până la coate
te-ai apucat gospodăreşte
să-mi mângâi fruntea
să mă săruţi pe suflet
până când m-am subţiat
pierzându-mă
deja te-am uitat
tristeţea zilei apoi nimicul din noi
eu stând pe balcon
ca în fiecare dimineaţă
cu soarele în ochi
iar în salonul unu
maseuza îşi plimbă mâinile uşor
pe gambele pe tălpile bărbatului blond
paralizat pe viață
de la mijloc în jos
maseuza e planturoasă
are coapsele lungi
prin halatul alb străveziu
se ghicesc sânii obraznici
cu sfârcuri rozalii
iar mâinile îi urcă şerpuind tot mai sus
și mai sus
mi-e sete şi gem
tremur uşor mă tulbur transpir
când deodată tălpile bărbatului blond
asudă brusc și abundent
orgasm săvârşit mister
gâfâi
și mă sprijin uşor
de stâlpul ferestrei
de la etajul trei
