• Câmpia în genunchi,  Poezie

    Apocalipse provinciale

    Desenul este un colaj unde am folosit Țăranca lui Van Gogh – Pics Ţâşneşte câmpia din mine cu trudă printre degete spre zariştea nebună credeam că plouă în noi cu firimituri de pâine că în ochi ne răsare grâul fierbinte câinii îşi muşcau coada bezmetici pe mirişti şi pişca luna de pulpe ştiu bine că se va ridica din ţărână copilul minune ascuns într-un spic. Îţi mai aduci aminte de îngerul acela care tot voia să-mi vândă un câine? L-am întâlnit în cârciuma gării sub lună bea vodcă ieftină şi îşi plângea a milă poate nu ştiai că tocmai se întâmplă îmi zice Dumnezeu a plecat să facă altă lumină…

  • Fără categorie

    Seceta a ucis toată câmpia din mine

    e atâta căldură furioasă lichidă peste tot soarele se prelinge pe lângă bolta subţire în orașele lumii umbrele orbilor se lipesc de asfaltul topit ies aburi în zare ca nişte duhuri rele oraşul a înnebunit curge ca o lavă fierbinte în câmpie peste brazde, peste ştiuleţii arzând şi macii împietriţi ţăranii jertfesc soarta în lanul ars de porumb iese paparuda în miez de taină să ude arşiţa din cuci şi cântă ca o târfă cu umerii de spumă în minijupă şi cizme de gumă s-au răsculat toţi caii morţi din fântâni printre coloanele de lumânări cu coastele aripi, cu mirosul de hoit ca nicicând ei străbat câmpia de-a lungul şi…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Toamna – cântecul oaselor noastre

    străzile s-au umplut de ploaie de fețele noastre fără chip de frunze de cenușiu de toamnă cerul s-a acoperit de asistentele din spitalul municipal care zboară zboară pe biciclete cântând lăsați-ne să fim lăsați-ne să fim pe melodia let it be a lui beatles nici nu ştiai că mașinăria complicată a ochiului e menită să ne orbească în final și e la fel de monstruoasă ca un balaur cu scripeți cu roți dințate scârțiind lugubru fierbinte și noi privim în continuare lumea prin ochi până se face toamnă definitiv și adormim cuminți în frunzele noastre pe mine mă iubesc toate amintirile tale mai ales când vine toamna cu septembrie acela…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Îți spun că îmi pare rău

    Dumnezeu m-a născut într-o dimineață de duminică era o zi caldă de toamnă abia începută s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit să te caut și să te iubesc cu grijă pe nerăsuflate cum nimeni nu a mai avut parte pe tine femeia cu o mie de brațe îți spun că îmi pare rău și sângele dă să țâșnească din carne mi se umflă venele și dă să se spargă și toată dragostea mea pentru tine ca niște șerpi gonește pe sub piele sau se înfige adânc în oase doar nisipul de sub picioarele noastre e din ce în ce mai amar pare mai aspru și drumul de piatră…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Adam și Eva

    (atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată) în singurătatea mea stă ascunsă singurătatea ta care la rândul ei ascunde o altă singurătate și tot așa până ajungem la Dumnezeu și bucata lui de lut înmuiată în apă apoi la dorința lui de a nu fi singur și flămând de spații drept pentru care într-un moment de rătăcire te-a creat pe tine dintr-o coastă de-a mea de atunci și mai tare mă doare când plouă, singurătatea ne-a făcut pe amândoi mai ușori decât aerul fără aripi și fără vreun rost culegători de lumină și întuneric tot țopăind dintr-o stare în alta dintr-un măr în alt măr până într-o zi când…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Când mâinile îmi vor deveni inutile

    când mâinile îmi devin grele ca plumbul adevărate ancore de fier iar unghiile se înfig în viață cu speranță cu frică și apoi se smulg din umeri cu groază și urlet cineva mi-a zis că sunt dependent de femeie de femeia hărăzită de ursitoare zglobii și care se furișează pe sub piele ca un șarpe biblic păcat că abia acum te-am întâlnit când deja mâinile îmi devin inutile ca și carnea și sângele din mine și mă întind pe pat doar ca să dorm rătăcesc cu sticla de vodcă în mână din oraș în oraș din stradă în altă stradă din copac într-un alt copac din întuneric în alt întuneric…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Blowin’ In The Wind

    pe mine Dumnezeu m-a născut dintr-o aripă de cuc şi o coastă de zeu la marginea drumului orb desculţ unde câini hămesiţi alergau umbre de pruni sau corăbii de fum sub un umăr de vânt delirul frumuseţii paradisul bolnav paradisul pierdut şi eu bolborosind ruga dintâi iartă-mă zic tălpile mi se fac tot una cu drumul cu praful cu urma cu pântecul mumei încovoiat sub tăceri înlănţuit de lut de mult am uitat zborul de mult am fost izgonit umerii tăi verzi ochii-ţi căprui cineva presară pietre cineva mă priveşte sfâşiat de zei sfâşiat de prieteni sfâşierea lumii cerul dintâi pământul dintâi pierise deja şi e numai scrum sub tâmplă…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Cei mai talentați sfârșesc

    vine o vreme când poeții devin umbre devin amintiri umplute cu stihuri cu rime zglobii parcă sunt niște acordeoane imense cu stil și buric și caii lor demult au orbit multiplicatori de vise ciudate acolo și ei eu cred că multora dintre poezii le lipsește bărbăția și din cauza asta versurile băltesc până devin apă de ploaie ca și cum poeziile mustind de talent s-ar scrie doar cu prea plinul de mândrie organ bărbătesc înainte de a li se da vreun premiu poeții ar trebui încercați dacă sunt educați și dotați iar premiul să fie exact cât de buni sunt ei la pat cei mai talentați dintre poeți sfârșesc prin…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Degetele mele umede

    abia aștepți să se facă lumină așa că deschizi repede fereastra şi camera s-a umplut imediat de frunze roți și tină pentru că tot nu am ce face mă joc cu degetele umede pe fruntea ta, fac cercuri din ce în ce mai mici și mai adânci până nu mi se mai vede unghia pe trotuar e un șarpe cobra și-o cheie franceză rânjind la noi cu dinții de fier și dintr-odată cresc rădăcinile luminii în ferestre ca nişte curcubeie nervoase la ciclu și cochete stoluri de păsări pestrițe nervos smulg carnea din noi hai să fugim îţi ziceam undeva poate în Calea Lactee unde sunt din belșug comete gri…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Sângele meu orb orfism

    (mic discurs parşiv despre metempsihoză şi nelinişti) în visul meu roțile camioanelor kaki devorau asfaltul ca niște șobolani cu dinți de oțel mă ridicam de sub blocuri cu mâinile fremătând febril a libertate şi înfloream de fiecare dată când atingeam cu ochii cerul aflat la prepubertate tu îmi spuneai că visezi la fel doar camioanele aveau altă culoare la tine erau roz cineva misterios îmi șoptea că de va trebui ciorile îmi vor ciuguli ochii căprui mă vor smulge din rădăcini și mă vor lovi cu tâmpla de vânt la nesfârșit și că mă vor durea tălpile căutându-te până la răni nu ştiu cum dar am început să plutesc peste…

Scroll Up Scroll Up