corpul tău verde ca un lujer de crin stăteam pe prispă pe scaunul scund cu ochii lipiți de necunoscut scotoceam zarea mințindu-mă mereu că în sfârșit ai venit să știi că mi se face milă de tine când într-o zi ai să mă găsești țeapăn pe scaun cu trupul chircit și cu mâna dreaptă atârnând încremenită în timp ce bătea ritmul spasmodic pe podeaua de lut, cu gura larg deschisă într-un jalnic surâs, și cu o sticla cu vodcă ținută cu mâna stângă strâns și sticla va scoate sunete lugubre sunete înalte de pasăre spin ori de câte ori te vei foi sau va bate vântul cu ciudă printre pruni…

oricât de mult m-aș strădui nu-mi cresc aripi și asta mă întristează și-mi bântuie timpul și somnul în fiecare zi mi-a spus odată un înger beam amândoi vodcă la bufetul din sat făcea mai mereu cinste eu îi recitam versuri până adormea mi-a zis că m-a văzut în registrul unde sunt trecuți cei cărora le vor crește aripi ba că eram printre primii și că el ar fi trebuit să mă învețe să zbor frumos și înalt ca un pește mi-a arătat și un fel de înștiințare scrisă caligrafic pe o dischetă îngerul meu avea un picior mai lung și subțire avea și cimitire crescute subraț mai avea subraț două…

abia ieșit din pubertate am cunoscut o femeie extraordinar de frumoasă era îmbrăcată toată în alb și m-a invitat la ea acasă a fost prima mea experiență și am intrat în ea apăsat de o presimțire nefastă ceva nu prea știu ce îmi prindea trupul ca într-o menghină rea am început să transpir și vomam fluturi în șir unul după altul până când dintr-odată vaginul ei a crescut imens ca o gogoașă ca din senin femeia a început să dispară în organul ei tulburător gigant și zgomotos mai întâi o mână apoi un picior până când din ea a mai rămas doar o urmă umedă pe cearceaf și m-am speriat…

nu-i așa că simți cum se năruie neputincios timpul în noi? apoi vezi și cum mi se despică umărul în așchii de os și roți dințate privim amândoi neputincioși îngerul orb cum își ronțăie zăbala cu gura din spate uneori vine poștașul și zidește frumos picătură cu picătură zidul înalt până când ne acoperă încep să râd sughiț plâng nevricos toți care vor trece prin preajmă vor vărsa lacrimi duioși unii mă vor compătimi sărmanul Manole Manole ăla al lui Ana de pe Argeș în jos alții vor întoarce capul ofensați și va crește uitarea pe numele meu la mine nopțile încep rău cu urlete și spaime cu sufletul stors…

uite ce cauciuc elegant mi-am tras e de firmă și de iarnă are și pinteni subțiri din oțel și-un văr cu biciclu și binoclu de fier mi-a zis astă-vară o roată sfioasă de la mine din sat visez să plec curând îmi mai spunea la polul nord la vânătoare de reni de urși polari și mistreți e plin polul nord de porci mi-a spus o surată care deja a fost și acum este gestantă ori de câte ori avea ocazia roata povestea la toți cum o să plece curând să vâneze idei cu șpil și rațe moțate chiar un automobil la polul nord pe nerăsuflate acum câteva zile am aflat…