• Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Mirare

    de cum m-ai văzut sufletul tău a înflorit stăteai așa chircită sub vânt și doar suspinai a înserare cu privirea agățată curios de zare foarte ciudată îmi păreai îngropată adânc în carnea ta de femeie îndelung zbuciumată și atât de străină erai pierdută în casa ta atât de imensă străină și rea care avea rătăcit pe hol un pian și un acordeon peticit cu buline mov pe ulița mare toate tramvaiele se retrag sub pământ unde ne duce pe fiecare drumul crunt de cum te-am văzut sufletul meu a tușit cu sânge deși brațele mele au îmbobocit apoi au dat în floare și am început să ne întâlnim la tine…

  • Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

    Teama de zbor sau joaca de-a avionul prin curte la Obor

    când eram copil am petrecut la soră-mea în București la Obor aproape o lună aveam deja zece ani și îmi plăcea noaptea să merg ținându-mi echilibrul pe șina de tramvai până am descoperit o curte aproape ca un parc mă urcam într-un arțar până în vârf și de acolo îmi dădeam drumul încercând să zbor odată am zburat aproape o secundă și m-am ales cu o fractură la piciorul drept mereu am avut probleme cu el până să-l pierd acum dacă tot am o identitate variabilă mi-am zis că ar fi cazul să nu-mi mai fie frică sau rușine că mă voi face de râs și nici nu ar trebui…

  • Critică & recenzii

    Singurătăți sculptate în lemn de salcâm

     Flavia Adam Oricât de activi am fi în viața de zi cu zi, există, în fiecare dintre noi, nevoia aceea stringentă de liniște, de echilibru, de prăbușire voluntară și lentă în noi înșine, astfel încât, la finalul imploziei, să ne putem reaminti ce ne definește și ne caracterizează cu adevărat, de unde am pornit, unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm, dar și care ar fi cele mai adecvate metode și mijloace pe care le putem utiliza pentru a ne ridica dintre ruine. Cred că viața plină de restricții pe care am trăit-o cu toții în ultima perioadă, a însemnat limitare socială și fizică, dar, pe de altă parte, o…

  • Atelier,  Poezie

    Grevă în cer

    de ceva timp m-au numit șef sergent șef major peste armata de suflete oropsite atât în Rai cât și pe Pământ ca orice sergent major în fiecare dimineață chem soldaţii la mine vin doar viii morţii refuză sunt de o săptămână în grevă fac greva foamei în faţa porţii lui Sfântul Pătru ca Sfinția Sa să lase Porţile Raiului deschise intrarea şi ieşirea să fie la liber că doar nu şi-au dat viaţa în atâtea bătălii să se plictisească toată veşnicia în Rai ar cam fi vremea să rătăcească şi ei pe drumurile cerului ba în Iad la o mahoarcă şi o gură de ţuică ba în Purgatoriu unde să…

Scroll Up Scroll Up