-
Poemul de duminică
duminica e ziua când adun toate întâmplările săvârșite de-a lungul săptămânii care tocmai s-a scurs de-a valma bunele cu relele iubirile cu bețiile versurile scrise pe-un colț de hârtie cu femeile proletare înghesuite prin colțuri și tot așa încerc să nu uit nimic dacă ies pe plus intru cu oareșce curaj în ziua de luni iar dacă nu rămân în așteptare până la următoarea adunare care se va întâmpla exact în duminica următoarea – nu mă întreba nimic mă mir și eu de ce sunt tot timpul în așteptare cu ochii sprijiniți de ziua de luni și fără pic de zare duminica este exact așa cum ți-am mai spus e…
S-ar putea să-ți placă și
uitare, lumină şi întuneric
Poemul de miercuri
Săptămâna patimilor alandala
-
Mirare
de cum m-ai văzut sufletul tău a înflorit stăteai așa chircită sub vânt și doar suspinai a înserare cu privirea agățată curios de zare foarte ciudată îmi păreai îngropată adânc în carnea ta de femeie îndelung zbuciumată și atât de străină erai pierdută în casa ta atât de imensă străină și rea care avea rătăcit pe hol un pian și un acordeon peticit cu buline mov pe ulița mare toate tramvaiele se retrag sub pământ unde ne duce pe fiecare drumul crunt de cum te-am văzut sufletul meu a tușit cu sânge deși brațele mele au îmbobocit apoi au dat în floare și am început să ne întâlnim la tine…
-
Teama de zbor sau joaca de-a avionul prin curte la Obor
când eram copil am petrecut la soră-mea în București la Obor aproape o lună aveam deja zece ani și îmi plăcea noaptea să merg ținându-mi echilibrul pe șina de tramvai până am descoperit o curte aproape ca un parc mă urcam într-un arțar până în vârf și de acolo îmi dădeam drumul încercând să zbor odată am zburat aproape o secundă și m-am ales cu o fractură la piciorul drept mereu am avut probleme cu el până să-l pierd acum dacă tot am o identitate variabilă mi-am zis că ar fi cazul să nu-mi mai fie frică sau rușine că mă voi face de râs și nici nu ar trebui…
-
Singurătăți sculptate în lemn de salcâm
Flavia Adam Oricât de activi am fi în viața de zi cu zi, există, în fiecare dintre noi, nevoia aceea stringentă de liniște, de echilibru, de prăbușire voluntară și lentă în noi înșine, astfel încât, la finalul imploziei, să ne putem reaminti ce ne definește și ne caracterizează cu adevărat, de unde am pornit, unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm, dar și care ar fi cele mai adecvate metode și mijloace pe care le putem utiliza pentru a ne ridica dintre ruine. Cred că viața plină de restricții pe care am trăit-o cu toții în ultima perioadă, a însemnat limitare socială și fizică, dar, pe de altă parte, o…
-
Poemul de vineri
sau poemul despre o pasăre într-o colivie de sticlă o scripcă scârbă și angoase multiple cu groază scuip sânge și spitalul se umple deodată cu mine e vineri când de obicei merg cu vântul în piept și mă bălăngănesc la marginea nopții alteori călăresc muchia subțire a clipei ca pe o femeie tristă dar flămândă și cruntă și mă îmbăt cu vodcă ținută la subsuori vântul turbat suflă în neștire de cele mai multe ori tu treci ca o umbră prin salon și te duci la o țigară cu asistenta șefă pe balcon tragi fumuri rare și adânci și mă privești parcă din altă lume și plângi de azi dimineață…
-
Grevă în cer
de ceva timp m-au numit șef sergent șef major peste armata de suflete oropsite atât în Rai cât și pe Pământ ca orice sergent major în fiecare dimineață chem soldaţii la mine vin doar viii morţii refuză sunt de o săptămână în grevă fac greva foamei în faţa porţii lui Sfântul Pătru ca Sfinția Sa să lase Porţile Raiului deschise intrarea şi ieşirea să fie la liber că doar nu şi-au dat viaţa în atâtea bătălii să se plictisească toată veşnicia în Rai ar cam fi vremea să rătăcească şi ei pe drumurile cerului ba în Iad la o mahoarcă şi o gură de ţuică ba în Purgatoriu unde să…
