se limpezește ochiul a verde liniștit sau a căprui în aşteptare însingurat se scurge gândul tulburător spre zare atâta uitare și uite câtă tristeţe se-adună-n noi şi multă însingurare odihneşte-te în mine îţi zic şi uită-te cum înflorește sub pruni reveria cum se stinge lumina în lumânări fără de sfârşit apocalipsă cad îngerii unul câte unul cu rana de cer înfiptă-n piept şi tremură a moarte lăstarii de crin înfășați în ger după un timp m-am regăsit mă prind de la urmă în vămi acolo unde tot creşte verde o lună străvezie ca o lumină rece ca o cruce şi unde visul mă tot repetă și-mi caută urma sărutul tău…

tot o încercare postmodernistă și la fel de tristă aș fi vrut, să fi putut cumva să-mi iau rămas bun și să-ți spun tot ce simt dar mai ales tot ce am vrut de la tine poate chiar aș fi plâns pe umărul tău sau m-aș fi uitat lung la tine o veșnicie, nu vreau să simt o altă atinsură nu vreau să aprind alt foc nu vreau să simt alte mâini cum îmi înconjoară gâtul niciun alt nume să nu mi se rostogolească de pe buze și nici să scriu poeme lungi pentru cine știe ce străină sau să încep o altă zi rămân aici în ziua de pe…

joacă postmodernistă, tristă simți cum te strânge aerul la subsuoară poate vina cuiele flămânde mușcă hulpav cărămida sar șoaptele împrejur a furtună lună plină lună sură cerului cernit cunună rună semn ceresc prunii flămânzi carnea crudă plânge-n dungă sângele a moarte cântă lerui Doamne lerui ler zăbala de fier aripi de-argint nuntă de foc balaurul blond lovit peste bot de albaspină zi-mi de jale zi-mi de nelumină cu vocea lină pietrele de soc aripa de brumă noaptea-n sânge sună frântă în furtună m-am plictisit