• Poezie,  Ucigașii de vise

    Poem bramburit tăiat în felii

    – experiment în două părți inegale despre viața feliată Julien – I după-amiaza îmi plăcea să mă întind pe iarbă cu viața îndreptată spre sud mereu mi se părea că e mai cald așa că e și mai mult soare și mă holbam la tine până-mi înverzeau ochii și-mi creșteau muguri pe lobul urechii stângi altfel spre seară turnam în mine printr-o pâlnie de plastic maro gândurile adunate peste zi sau versurile îngânate printre gingii strânse din iarbă ori stoarse de sub unghii lăptos și totul mustea a salivă greoi îți mai aduci aminte cum defilam pe holuri la braț cu asistentele mov din schimbul trei și cum înfigeam o…

  • Poezie,  Ucigașii de vise

    Umbra zeului poet e mută

    noi poeții călătorim în lume sub formă de îngeri cârduri cârduri bolnavi de cuvinte de atâta iubire ne dor picioarele și ne cresc aripi de cele mai multe ori ne înecăm în vinul ieftin și acru unii suntem veseli cei mai mulți dintre noi suntem triști suntem aceia care umplem noaptea cu flori de gheață ferestrele voastre suntem aceia care smulgem cuvintele poeme din noi ca pe niște răni ca pe niște bucăți de carne bucăți de suflet și plângem lacrimi de fier cu gust de moarte și ler ne subțiem cu fiecare cuvânt scris cele mai frumoase poeme le plătim cu ani grei din viața noastră îi plătim senini…

  • Atelier,  Poezie

    În cerc

    se limpezește ochiul a verde liniștit sau a căprui în aşteptare însingurat se scurge gândul tulburător spre zare atâta uitare și uite câtă tristeţe se-adună-n noi şi multă însingurare odihneşte-te în mine îţi zic şi uită-te cum înflorește sub pruni reveria cum se stinge lumina în lumânări fără de sfârşit apocalipsă cad îngerii unul câte unul cu rana de cer înfiptă-n piept şi tremură a moarte lăstarii de crin înfășați în ger după un timp m-am regăsit mă prind de la urmă în vămi acolo unde tot creşte verde o lună străvezie ca o lumină rece ca o cruce şi unde visul mă tot repetă și-mi caută urma sărutul tău…

  • Atelier,  No man's land,  Poezie

    Stângăcie umilă din vină

    poate ar fi trebuit să mă nasc ceas să pot să-mi potrivesc viața ori de câte ori îmi rămâne în urmă dar m-am născut om un bulgăre de humă și lumină o fărâmă de duh amestecat cu rouă și multă dumnezeire poate ar fi trebuit să mă nasc pasăre să mă înalț ori de câte ori mă împiedic dar m-am născut ou sub o aripă de înger un sâmbure de zbor și multe picături de umbră și lumină poate ar fi trebuit să mă zidesc altar în piatră din sânge dar m-am născut în grabă într-o stângăcie umilă și de atunci mă port  târșit din întuneric în multă nelumină

  • Atelier,  Poezie

    Cântic de adio

    tot o încercare postmodernistă și la fel de tristă aș fi vrut, să fi putut cumva să-mi iau rămas bun și să-ți spun tot ce simt dar mai ales tot ce am vrut de la tine poate chiar aș fi plâns pe umărul tău sau m-aș fi uitat lung la tine o veșnicie, nu vreau să simt o altă atinsură nu vreau să aprind alt foc nu vreau să simt alte mâini cum îmi înconjoară gâtul niciun alt nume să nu mi se rostogolească de pe buze și nici să scriu poeme lungi pentru cine știe ce străină sau să încep o altă zi rămân aici în ziua de pe…

  • Atelier,  Poezie

    Cîntic a lună sură

    joacă postmodernistă, tristă simți cum te strânge aerul la subsuoară poate vina cuiele flămânde mușcă hulpav cărămida sar șoaptele împrejur a furtună lună plină lună sură cerului cernit cunună rună semn ceresc prunii flămânzi carnea crudă plânge-n dungă sângele a moarte cântă lerui Doamne lerui ler zăbala de fier aripi de-argint nuntă de foc balaurul blond lovit peste bot de albaspină zi-mi de jale zi-mi de nelumină cu vocea lină pietrele de soc aripa de brumă noaptea-n sânge sună frântă în furtună m-am plictisit

  • Atunci când până și chitarele plâng,  Poezie

    Triumful neputinței asupra garofițelor de câmp

    desprinderea aripii din umăr cu mișcări de grație pline de ciudă dans macabru balet mecanic cu statuete din cretă și rotițe aurii din ceasul de umbră o rană de aer mă prinde din urmă șleampăt mecanicul lumii pășește pe lună e abia miezul nopții lupii alburii încep să mă urle nu-ți fie frică copile zeii sunt cu tine sunt încă fraged un băiețel uluit ca un mânz rătăcit în iarbă pruncul abia născut molfăi sfârcul țâței mamei fericit cu gura plină rotundă cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă și mi se face ciudă și urlu și sparg pahare…

  • Acoperișuri,  Ucigașii de vise

    Acoperiș 11

    să-ți privești moartea în ochi să o lași să vină la tine să o mângâi ușor pe obraz și ea să se întindă lângă tine încet pe pat într-un gest tandru duios aș putea sta așa o veșnicie ea cu singurătatea ei eu cu singurătatea mea și să vorbim despre ce-am mai făcut despre copii sau despre nimicuri de-ale noastre o, tu pasăre galbenă în cioc cui îi mai porți noroc între paharul meu cu vodcă și paharul tău cu slavă se construiesc distanțe și poeme și nu mă duce pe mine să mă pierd în lucruri mărunte dă-mi harul să plâng ultimul meu poem și versurile să-mi cadă grele…

Scroll Up