I Ceea ce este mai departe de mine, fiind mai aproape de mine, “tu” se numește. Iată, m-am trezit zbătîndu-mă. Se zbătea în mine “tu” “tu”, pleoapă, te zbăteai, tu, mînă, tu, piciorule, te zbăteai și deși stam întins, alergam de jur-împrejurul numelui meu. Numai numelui meu nu-i spun “tu”; în rest însuși sufletul meu este “tu”, tu, suflete. II “Ai rîs.” Eu am tăgăduit și am zis: “N-am rîs”. Căci mi-a fost frică. Dar el a zis: “Ba da, ai rîs”. Într-adevăr, numele, Sprijinindu-se ca într-un toiag de trupul meu, s-a azvîrlit împotriva lui, cel fără nume cel care este numai trup, împotriva lui “tu”, trupul tuturor numelor, împotriva…