cineva îmi spunea despre barul nostru că seamănă cu o gură știrbă și nu am știut ce să-i răspund i-am îmbolmăjit ceva neinteligibil apoi i-am povestit despre cum prunii mei traversau în fiecare zi strada cu mine și numai pe la semafor și pe verde mie chiar mi se pare un adevărat miracol că niște vegetale au cunoștința răului și binelui, colosal apoi i-am spus despre cum mucegăiesc cuvintele nerostite sau cum mă întrebam că pentru cine înfloresc florile în lume sau despre chipurile întunecate ale ucigașilor de vise și cum ne răscolesc ei viața și somnul și rostul și anii tineri avuți cândva și cum umblam noi țanțoși cu…

mi-ai arătat puii de pescăruși cum alunecau pe cer sau cădeau rostogolindu-se în mare încercând să învețe să zboare apoi am vrut să zbor și eu odată cu ei și în loc să mă înalț mă tot afundam aripi visam și păsări îmi doream să am în loc de ochi ca să văd dincolo de zare de noi apoi am tot bolborosit captiv în oglinzi despre iubirea noastră și nu reușeam să înțeleg ce spun dar vreau să scriu acum numai și numai despre puii de pescăruși poate și despre noi deși știu că nu mai vrei și cum le semăn acelor pui în încercarea de a învăța, de-a învăța…

cum am intrat cârciumarul m-a chemat la el și mi-a zis că ar cam fi timpul să-mi plătesc datoriile și că nu mai are nici el bani plus că s-au strâns facturi de plătit apoi m-a întrebat brusc cu ce mă ocup și ce am de gând să fac cu viața că mă vede toată ziua mâzgălind cu pixul într-un caiet păi scriu, i-am răspuns timid bine, bine asta văd și eu dar ce scrii păi… literatură pentru adulți spun dint-odată inspirat și fudul și fața cârciumarului s-a luminat brusc mă bucur pentru tine mi-a zis am crezut că ești vreun neisprăvit din ăia care scriu poezii știi tu ce…

hai băi nene că nu sărăcești sunt doar șaizeci și doi de lei pe an plus că e musai să-i plătești e lege votată-n parlament pentru muzica de ambient bă, știi tu cu ce se ronțăie ambientalul ăsta aici la capătul pământului unde și-a înțărcat dracul copiii și unde se aude neîncetat doar croncănitul ciorilor a urlat fostul legionar la tipul cu o servietă jerpelită ținută sub braț despre care mai târziu am aflat că era inspector venit de la București pe o bicicletă neagră și bocanci muncitorești bă, a continuat cârciumarul nostru nu-ți dau niciun leuț chestia aia din colț e un hârb n-are nici cablu nici difuzoare e…

cuvintele tale au săpat peșteri adânci în pietrele râului iar eu mă ascundeam în ele peste zi să nu mă prindă din urmă întâmplările rele venite târziu ca niște câini turbați cu balele șiroind prin iarba cosită de tine în fiecare zi cuvintele tale pot fi poeme sau doar ocară sapă în mine răni răni a bucurie răni a năpastă și nu mă mai știu și mi se face dintr-odată mi se face târziu ca de moarte deși sunt ca o stâncă înfiptă bine în drum ca alții alții să nu poată să treacă de mine mai departe iar dragostea mea să știi pe cât e de rară pe atât…

printre cei care frecventează barul în fiecare zi un personaj interesant este Costel un bețiv cuminte nici nu cred că știe de ce bea are mâinile amândouă flendurite cu degete lungi, subțiate de vântul aprig din Bărăgan umblă toată ziua trăgând după el un cărucior în care are o pendulă veche din lemn și pe care încearcă în zadar s-o vândă celor din sat în unele zile stă și în răspântie dar în zadar asta e oftează Costel și se întoarce la porțile oamenilor hai măi nea Vasile cumpăr-o bre că uite e ca nouă și îi cântă cucul perfect de cele mai multe ori sătenilor li se face milă…

ce sărbători avem de obicei aici în salonul unu etajul trei spitalul parcă era o mașinărie cu roți dințate și clești mari de oțel folosite să aleagă morții de vii și să-i prefacă în amintiri apoi eu călător prin soartă ca pe un drum orb plin de pietre mici și colțuroase sau cum un demon înnegrit de fum îmi bate regulat în poartă îmi bate în sânge îmi bate în oase și nu mă frâng niciodată intangibilul pe care îl ating în fiecare moarte în spitalul nostru până și asistentele sunt bolnave atât de bolnave încât noi cei care ne mai ținem încă pe picioare stăm la căpătâiul lor și…