Poezie,  Ucigașii de vise

Anatomie degeaba

mi se pare tot mai lung drumul
de la o coastă la altă coastă
și tot așa până la umăr
apoi până-n călcâie
cu trupul subțiat ca o părere
și întors pe dos
de un Dumnezeu morocănos
de câte ori îl încearcă
la schimbarea vremii
reumatismul și junghiul perfid
din oasele-i dumnezeiești
și bătrâne

între timp am devenit eroul
străzii de la marginea orașului
cu târfe multicolore sădite pe margine
la umbra lor cresc ierburi înalte
și poveşti abracadabrante
care vor umple sigur cu poeme
cărţile nescrise dar bolborosite
la crâșmă de poeţii lunatici
cu oftica în piept de zici că e
o medalie lucioasă

cineva a îngropat în mine un avion
prăbuşit într-o noapte pe aripa-i moale
și căruia șeful de stat major
i-a înfipt un ac cu gămălie în ceafă
să nu mă doară în somn
avionul cu o singură manşă
locul este marcat cu o pată mare
de transpiraţie
iar pielea îmi e deja rană
şi ţipă în mine pruncii nenăscuți
şi pietrele curg cu zgomot pe povârniş
pilotul e în transă și ochii îi zboară chiorâş
la vale

cândva mi s-a spus
că am viaţa neagră în cerul gurii
şi nu prea am înţeles mare lucru
doar ţie îţi înflorea sângele și carnea
roşie
acum plouă îndrăcit peste faţă
peste picioarele grele bolnave de gută
îmi decupez din ploaie un şezlong
mă aşez şi privesc din el
la dansuri şi iele la cocostârcul olog

m-a flendurit timpul cu patimă rău
ca pe o cârpă
fac doi paşi înapoi îmi umflu pieptul
şi mă salut cu voce îngustă
flutur un timp apoi mă culc

tot mai mă aud din câmpie cum respir
şi roua îmi cade oblic pe faţă suspin
îmi e sufletul năpădit de brumă
cu-n ultim și teribil efort mă smulg
franjuri din furtună
izvorăşte din mine întunericul, lacrima și dorul
răsădi-m-aș răsădi jelui-m-aș jelui
și n-am cum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up