cum stăm noi pat lângă pat în sala de așteptare cu viețile părăsite în grabă și aliniate frumos pe raftul de la intrare cât de cumplită e veșnicia așteptării apoi viața viitoare un nou început rostogolindu-se implacabil peste toate amintirile și neputințele și bucuriile trăite apoi am să te uit cu nepăsarea și inocența noului născut

(de-a joaca jocului de dragul jocului) vecinii mei gălăgioși într-un târziu au adormit cu luna scursă în pahare apoi s-au trezit morți în avionul portocaliu cu trei roți și o aripă chioară de atunci vecinii nu s-au mai dat jos din avion și vor zbura în cerc toată viața lor de apoi așa, într-o singură aripă avion cu motor Doamne, ia-mă și pe mine-n zbor

(Vis I) eu în capul patului încremenit într-o spaimă cumplită cu trupul rece de gheață atâta liniște îmi pare aud doar fâlfâitul flăcării lumânării din mână ca rostogolirea unor șoapte șoapte șoapte în salonul ATI salonul înstrăinat și mirosind a moarte nu știu de ce dar buzele îmi sunt fierbinți chiar fremătătoare și crăpate de dorință și gura strâmbă într-un rigor mortis nu te mai știu

el e cel care îți va vinde funia înainte să te spânzure cu ea bine ai venit pe pământ ia și tu un loc în lume și ai grijă nu te îndepărta prea mult de cruce îți va veni rândul curând cel mai bine ar fi să locuiești în aceeași casă cu mine îmi zici subțire printre dinți te sperii că plouă și ne ascundem în somnul oglinzilor ca într-un vis urât glisez mie îmi place felul tău de a-ți pica cerul în gură ori de câte ori te gândești la mine ca la fructul interzis sau cum îți alunecă cuvintele mele printre coapsele fierbinți și toate astea se vor…

m-ai întrebat odată cum poate fi ștearsă urma de zeu ascunsă de un înger în umărul meu și nu am știut ce să-ți spun cum nici nu știu pe unde rătăcesc și cât de greu îmi simt trupul și că de un timp nu am mai zburat câtă jale a curs pe acoperișuri pe ascuns dar și câtă lumină am plâns în hohote lungi de întuneric steril din tine se rostogolesc caldarâmuri bolnave în timp ce vrei să fugi din gândul și satul meu unde amintirile sunt vitralii subțiri iar pietrele sunt biciuite de îngeri până la firul de nisip prea mult timp am stat sub aripa ta ca într-o…

tu îmi picurai venin în urechea mea dreaptă eu mă întind obosit peste nervii întinși gata să plesnească la fiecare adiere de vânt sau doar la o batere de aripă în fereastră dau din mâini bezmetic ca un fluture beat năucit de becul electric și mă învârt în cercuri din ce în ce mai mici din ce în ce mai repede poate ar trebui să scriu despre singurătatea firului de iarbă răsărit într-o dimineață pe piept printre firele de păr plictisite sau despre tulburarea câinelui șchiop crescut în mine și despre care încă mai cred că mi-a fost dat drept răsplată pentru că vâslesc zi de zi fără noimă în…