Poemul unu
no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăperi și unde șoaptele mele au tapetat pereții de la etajul trei iar poemele îmi sunt cuvinte grele reci fac țurțuri la sprâncene și păsări rele se desprind din ferestre una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de viruși în armuri de oțel și flegme bântuie spațiul și ne seceră ca pe spice biete oi încolonate spre modernele abatoare mulți dintre noi stăm ascunși în găuri de șarpe conectați la wireless și ne îmbărbătăm unul pe altul de pe smartphone-uri performante tablete calculatoare ne urăm Doamne ajută spunem rugăciuni împreună murim sufocându-ne din teamă dar…
Răni viitoare
cum stăm noi pat lângă pat în sala de așteptare cu viețile părăsite în grabă și aliniate frumos pe raftul de la intrare cât de cumplită e veșnicia așteptării apoi viața viitoare un nou început rostogolindu-se implacabil peste toate amintirile și neputințele și bucuriile trăite apoi am să te uit cu nepăsarea și inocența noului născut
Recviemul pentru o roată bolnavă mintal nominalizat în România literară
Îi mulțumesc foarte mult domnului Horia Gârbea pentru nominalizarea Recviemului meu pentru o roată bolnavă mintal, în numărul 51-52 al revistei România literară, în cadrul unei ample anchete legată de cărțile apărute în perioada decembrie 2019 – noiembrie 2020, întinsă pe opt pagini și la care au participat mai multe personalități ale literaturii românești. Despre cărțile de poezie apărute în anul 2020, dl Horia gârbea a scris: „În 2020 mi-au atras atenția destule cărți, despre unele am scris cu plăcere. Păcat că volumele circulă prea puțin, parcă lor li s-ar fi impus restricții. Noroc cu autorii generoși” La poezie remarc, în primul rând, O viață de Gabriel…
Destine și un cerc oblic
(de-a joaca jocului de dragul jocului) vecinii mei gălăgioși într-un târziu au adormit cu luna scursă în pahare apoi s-au trezit morți în avionul portocaliu cu trei roți și o aripă chioară de atunci vecinii nu s-au mai dat jos din avion și vor zbura în cerc toată viața lor de apoi așa, într-o singură aripă avion cu motor Doamne, ia-mă și pe mine-n zbor
Semn
(Vis I) eu în capul patului încremenit într-o spaimă cumplită cu trupul rece de gheață atâta liniște îmi pare aud doar fâlfâitul flăcării lumânării din mână ca rostogolirea unor șoapte șoapte șoapte în salonul ATI salonul înstrăinat și mirosind a moarte nu știu de ce dar buzele îmi sunt fierbinți chiar fremătătoare și crăpate de dorință și gura strâmbă într-un rigor mortis nu te mai știu
Petre Ioan CREȚU – Recviem pentru o roată bolnavă mintal (Editura Neauma, 2019).
Adrian Alui Gheorghe ”Nu e de ici-colea să conștientizezi că o roată poate să fie bolnavă mintal, dar după ce afli asta, citind poezia lui Petre Ioan Crețu, te uiți cu prudență pe stradă, la mașinile care merg inconștiente fără să aibă habar ce pericol le paște. Sau ce pericol ne paște? Iată cum arată o asemenea plimbare prin miezul orașului (”o, nebunia orașului mare!”), logica comună este serios zdruncinată, deși parcă tot ce gândim și tot ce facem contribuie la această confuzionare a raționalului, ca pe o imensă scenă de circ: ”vreau să-ţi povestesc iubito/ despre oraşul cu trei felinare/ şi o bancă uitată…
Du-te-vino
el e cel care îți va vinde funia înainte să te spânzure cu ea bine ai venit pe pământ ia și tu un loc în lume și ai grijă nu te îndepărta prea mult de cruce îți va veni rândul curând cel mai bine ar fi să locuiești în aceeași casă cu mine îmi zici subțire printre dinți te sperii că plouă și ne ascundem în somnul oglinzilor ca într-un vis urât glisez mie îmi place felul tău de a-ți pica cerul în gură ori de câte ori te gândești la mine ca la fructul interzis sau cum îți alunecă cuvintele mele printre coapsele fierbinți și toate astea se vor…
Îmblânzitorul de suflete
m-ai întrebat odată cum poate fi ștearsă urma de zeu ascunsă de un înger în umărul meu și nu am știut ce să-ți spun cum nici nu știu pe unde rătăcesc și cât de greu îmi simt trupul și că de un timp nu am mai zburat câtă jale a curs pe acoperișuri pe ascuns dar și câtă lumină am plâns în hohote lungi de întuneric steril din tine se rostogolesc caldarâmuri bolnave în timp ce vrei să fugi din gândul și satul meu unde amintirile sunt vitralii subțiri iar pietrele sunt biciuite de îngeri până la firul de nisip prea mult timp am stat sub aripa ta ca într-o…
Ceasornic buimac
tu îmi picurai venin în urechea mea dreaptă eu mă întind obosit peste nervii întinși gata să plesnească la fiecare adiere de vânt sau doar la o batere de aripă în fereastră dau din mâini bezmetic ca un fluture beat năucit de becul electric și mă învârt în cercuri din ce în ce mai mici din ce în ce mai repede poate ar trebui să scriu despre singurătatea firului de iarbă răsărit într-o dimineață pe piept printre firele de păr plictisite sau despre tulburarea câinelui șchiop crescut în mine și despre care încă mai cred că mi-a fost dat drept răsplată pentru că vâslesc zi de zi fără noimă în…
Breviar editorial
Recviem pentru o roată bolnavă mintal, de Petre Ioan Crețu, Editura Neuma, Apahida, 2020 Articol apărut in revista Viata romaneasca nr. 8 /2020 de Eugenia ȚARĂLUNGĂ Ce ne-am face fără r? Aceasta ar fi una dintre posibile întrebări ale unui autor care adoră, se pare, să-și autodinamiteze creațiile, așa cum Fernando Passoa își autodinamita eponimele. Așa se face că acest volum are un motto din Alvaro de Campos: „0, roţi, angrenaje, r-r-r-r-r-r-ul etern!”. Roata nu e r, dar poate fi ce vrea ea să fie: eternitate sau zare(„sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult/ iubita mea târzie venită la apus/ cu zarea zvârlită/ ştrengar peste umăr,/ peste sânii…