• Critică & recenzii

    Petre Ioan Crețu. Recviem pentru o roată bolnavă mintal, Editura Neuma

    Petre Ioan Crețu, cunoscut în lumea virtuală și nu numai ca PIC, scrie o poezie aspră, violentă, în care se implică total, în care își recunoaște nebunia și ura. Într-o epocă de alexandrinism, PIC este un vehement, neconcesiv, anticalofil luptător de unul singur. Este un Rambo, împovărat de arme și cartușiere – îi va rade pe toți cei care cred că un ins izolat e neapărat vulnerabil. Poeții veritabili sunt aceia care nu plăsmuiesc din cuvintele lor niște versuri, oricât de ingenioase și atractive ar fi ele, ci o lume proprie, într-o demiurgică încordare a conștiinței. Aceștia, mult mai puțini decât se crede, sunt de două feluri: cei care sunt…

  • Blog

    RUGĂCIUNE DE RECUNOŞTINŢĂ – Şerban CODRIN

    Răscruce suntem, umană confluenţă a celor patru elemente; nu îngădui, Doamne, să ne biruie deznădejdea; suntem pământ şi foc, ridică-te în apărarea noastră; suntem apă şi aer; ascultă-ne glasul, cum pământului mulţumim, şi focului; cum cinstim aerul, Iar apa, prin şiroirea pe frunte şi unduirea între ţărmuri, binevoitoare, se împarte cu noi. Suntem pământ din Pământul-Mamă-şi-Tată; ea ne ştie, el ne cunoaşte; aducându-ne înxspaţiul-timpul său, ne dă înfăţişare şi adăpost, ne înzestrează cu temelie de casă şi uşă, cu perdele şi flori-de-cerceluş  în ochii dreptunghiular tăiaţi ai ferestrelor; Cu darnice câmpii ne împrumută; cu dealuri încărcate cu fagi şi stejari; cu munţi încununaţi cu nouri şi, verzi, brazii, cântăreţii la…

  • Poemele pandemice,  Poezie

    Poemul cinci

    labele picioarelor îmi flutură buimace de atâta zbor pe deasupra spaimei în formă de cruce ce ne-a cuprins mută apoi trupul tău se împlântă cu furie în pântecul meu m-ai îndoit și am început să plâng și atâta groază s-a lipit de suflet și plouă peste umbre plouă fatum doar tu te-ai mai născut din fum dar și din răzvrătirea mării cu părul despletit purtat în valuri valuri de vântul înnebunit așteptam cu încrâncenare ca tu să treci mai departe unduindu-ți mersul printre discursuri cuvinte capcane mieroase și nemiloase și să nu mai înțeleg nimic doar mirosul tău de nimfă se mai întâmplă dar nu te mai miri atât de…

  • Poemele pandemice,  Poezie

    Poemul trei

    îmi aduc aminte cum aveam grijă de tine ca de ceva prețios și mic și cum îți purtam sufletul pe mâini să nu se zgârie sau să se fărâme lovit de iubire ca de zid ne țineam de mână și fugeam spre țara nimănui unde nimeni să nu ne mai vadă să ne știe și să se uite urât la noi pe acolo treceau mii de marfare și din când în când câte un zmeu de hârtie mov cu sfori albastre și cu două curcubeie prinse cu ață de balcoane și subsuori și ne-am bucurat ca niște copii sălbatici un veac întreg și încă un pic acum de câte ori…

  • No man's land,  Poezie

    Poemul unu

    no man’s land locul unde ochii tăi înghit tot întunericul din încăpere și unde șoaptele mele au tapetat pereții din dormitorul nostru iar poemele poemele îmi sunt cuvinte grele și reci fac țurțuri la sprâncene și păsări negre rele se desprind din fereastră una câte una până se umple cerul mai nou tot felul de nimicuri în armuri de oțel și flegme bântuie cerul și ne seceră ca pe spice dacă au pierdut prima bătălie cu noi nu zic nimic se ascund în rădăcinile nervilor noștri și așteaptă să fim iar slabi, comozi și ne lovesc sub coaste casele răzlețe mitraliază câmpul câțiva câini sălbăticiți se preling pe linia care…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Rutină

    Și această poezie e recitată, cu același talent, de scriitorul Lucian Dumbravă. Mulțam fain, prietene. să te lovești bezmetic ca fluturii de lună fără niciun scop prinși în efectul de pendulă ca insectele din capcana luminii de bec viața noastră avea un singur anotimp și o singură noapte și nimeni nu știa de ce apoi ne-am plictisit să mai întrebăm așa că ne turnam vin în borcane de sticlă și povesteam ce am fi vrut să ni se fi întâmplat mai toți am fost prinți apoi milițieni șoferi oameni fără noroc jinduind noroc doar fiul tatălui meu nu am fost tatăl meu a avut o fântână era cea mai adâncă…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Sâmbătă. Vidra şi Lupul

    “Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” din neguri cumplite vin neamurile calcă până la sânge dincolo de vintre cetatea cea mare cetatea sfântă se aud trosnind oasele străzilor sub bocancii grei de fier şi focul ne cuprinde şi ochiul s-a stins în tâmplă bate cornul fiarei şi peste toate plouă cu sânge încins cu pietre şi blesteme am văzut cum din mare deodată s-a ridicat fiara cu zece coarne în care erau înfipte zece capete de împăraţi pe fruntea lor sta scris cu foc nume de hulă din cer s-a arătat o femeie gata să nască…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Joi. Grifonul

    suntem cumva blestemaţi trecutul s-a dezlănţuit crâncen ca o fiară peste noi până la ultima firimitură de viaţă până la ultima îndreptare semeaţă pentru fiecare greşeală ni se fărâmă câte şapte oscioare nici nu-mi puteam închipui cât de multe oase sunt zidite în noi ca într-o cetate bucăţi de câmpie în tranzit purtate pe aripi de vânt Vântul din Sud cu corpul de leu şi capul pasăre Grifonul e Fiarei stăpânul Bestiarului în ziua a patra ziua de soldă, unde sunt soldaţii mei? Rap rap bocancii în cer cu craniul de vultur în stânca de cretă adică cu greu a fost scos la lumina umbrită ca o închisoare cu ziduri…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Miercuri. Liliacul angelic

    mă rezemam cu ochii de tăria cerului ochii bestiei sângerau în întuneric era îmbrăcată în aur bolboroseam în pumni vorbe neînţelese iar lumea se destrăma de-atâtea pedepse le vorbeam păsărilor şi ele loveau năprasnic aerul cu aripile arse de vânt ca nişte cioturi deodată calea ferată veche se năpustea în câmpie cu şinele lucind cu pietrele în urmă deasupra plutea liliacul angelic agăţat de lună cea mai întunecată plăsmuire vopsită psihedelic când deodată totul se scufundă în moarte în întuneric e şi câmpia stearpă nicio lumânare în ferestre nicio lumină nu poate licări în casele joase din lut frământat privirile mele scotocesc în întuneric tot scotocesc până când liliecii vin…

  • Blog,  Critică & recenzii,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Lansarea volumului Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Îi mulțumesc foarte mult domnului Horia Gârbea, președintele Filialei București – Poezie, a Uniunii Scriitorilor Români, pentru frumoasa și elogioasa prezentare, dar și pentru invitația publică de a mă înscrie în această filială.