pic

Rătăcitor printre zilele rămase şi uitate demult

veşnic rătăcitor
între ziua de ieri şi ziua de mâine
pe coridoarele pictate de tine cu nelinişti
cu mână tremurândă
și mă lovesc bezmetic de pereţii scunzi
ca într-un balon de săpun
într-un alt balon de săpun rostogolit
– multe coşmaruri şi multe iertări
am găsit în cotlonul zilei de ieri

animale mici alergau
hăituite în cerc de fluturi speriaţi
mereu suavi mereu albaştri
sunt bântuit de albastru ca de o spaimă
îmi lipeam buzele de tâmpla ta căruntă
– trup părăsit
călător singuratic în cer
femeie proscrisă rătăcită printre îngeri

cel mai greu mi-a fost
să-mi … (Citește mai departe)

Săptămâna patimilor alandala

în sala asta mare cu lespezi reci alunecoase
iubirea ta coboară-n mine,
treaptă cu treaptă
ce forfotă ce zumzet şi tare sunt buimac
iar Dumnezeu se-apropie şi-mi şopteşte
– Taci!
nu-s piatră Doamne am mai apucat
să-i spun răstit
uitându-mă cu grijă în jur era proscris
nu-s piatră chiar tu mi-ai zis să vin

străinul acesta e vinovat e vinovat strigă juriul în cor
nu a uitat să zboare trebuie crucificat!

în săptămâna asta singurătatea am pus-o la păstrat
am adunat de-a lungul vremii am tot adunat
stau bine aici în suflet
când mi se face dor … (Citește mai departe)

Poemul de duminică

duminica e ziua când adun
toate întâmplările săvârșite
de-a lungul săptămânii
care tocmai s-a scurs

de-a valma
bunele cu relele
iubirile cu bețiile
versurile scrise pe-un colț de hârtie
cu femeile proletare
înghesuite prin colțuri
și tot așa încerc să nu uit nimic
dacă ies pe plus
intru cu oareșce curaj
în ziua de luni
iar dacă nu
rămân în așteptare
până la următoarea adunare
care se va întâmpla
exact în duminica următoarea

– nu mă întreba nimic
mă mir și eu de ce sunt
tot timpul în așteptare
cu ochii sprijiniți de ziua de luni



(Citește mai departe)

Poemul de sâmbătă

e dimineaţă dar mai ales e sâmbătă
aici sâmbăta e o zi specială
o zi fundamentală deja
asistentele nu mai târâie după ele
cărucioarele cu seringi
cu perfuzii pansamente sterile morfină
îşi fâlfâie halatele lor albe
străvezii
și se preling feline
peste paturile bolnavilor
pe care-i mângâie pe frunte
și îi sărută trist pe tâmplă

prin salonul nostru mai trece
şi moartea
deschide uşa şi ne face cu mâna
n-avem timp poate
nici stare
e sâmbătă cum îţi zic
ne îmbrăcăm pijamalele de gală
şi ieşim
încolonaţi pe balcon
să privim marea lacomi şi tâmpi
și ea … (Citește mai departe)

Poemul de vineri

de obicei merg cu vântul în piept
și mă bălăngăn la marginea nopţii
uneori călăresc muchia subţire a clipei
ca pe o femeie tristă flămândă
apoi mă îmbăt crunt
cu votcă ținută la subsuori
și vânt

ce tot îmi aduni de pe plajă
scoici sparte
mai bine fă-mi un castel din nisip
cu patru turnuri înalte
eu îmi voi potoli
setea de rău a călcâiului
înşurubându-l în turnul din nord
poate în turnul din sud
apoi în turnul din est
sau în cel din vest

şi nu înţeleg cum poţi să te pierzi
să nu mă înțelegi… (Citește mai departe)

Poemul de joi

iau cuvintele adunate în noi
unul câte unul
şi le storc
de ce au ele mai bun
de sensuri
de poezie
de tot
după care le arunc
pe străzi
să le devoreze şobolanii
silabă cu silabă
și ei le învățau mai întâi pe de rost
deși știau că nu le folosesc
la nimic

pot să răstignesc toate cuvintele
pe crucea tăcerii
dar mi se pare o pedeapsă
prea aspră pentru ziua de joi




(Citește mai departe)
Scroll to Top