pic

Vodca, femeia și cartea

În fiecare
seară
îmi consum porția cuvenită de vodkă
și sucul de roșii
și atât de tare mă îmbăt
gospodărește
încât călăresc fel de fel de cai
pe pereți
până într-o seară când
plictisit
m-am dus la Dumnezeu și i-am zis
Doamne
ai milă de mine
vreau să încerc și eu femeia
animalul acela
splendid, perfect și electric.

În fiecare seară
îmi consum porția cuvenită de femeie
și câteva flotări și genoflexiuni
să fiu proaspăt
și atât de tare mă entuziazmez
încât mă arunc pe fereastră
de la etajul trei
până într-o seară când
șontâc șontâc
m-am … (Citește mai departe)

Furtuna de foc


            Natura adună la un loc toate splendorile pământului, tulburând spiritele cu iluzii. Să învăţăm de la flăcările cerului ce este apusul, de la mare cum se pierd valurile, de la Bărăgan cum trimite pârjol spre candoarea sufletului, și, de la Petre Ioan Crețu, cum să iubim câmpia. Poetul s-a confundat pe el însuși cu acest spațiu, împovărându-se cu formele, culorile și trăirile lui și ale semenilor.
             Acest „frumos nebun” al odelor lirice închinate iubirii sale – suprema câmpie a Bărăganului – continuatorul altor renumiți scriitori, Panait Istrati, Fănuș Neagu sau Marin Lupșanu, consideră  spațiul câmpenesc mamă a (Citește mai departe)

Constiinta marturisitoare

Conștiința mãrturisitoare


Articol apărut în revista literară „Bucureștiul literar  și artistic”, nr. 54, martie 2016, pagina 5.

Petre Ioan Crețu (n.1954) a publicat, între 1976 și 1983, poeme în revistele  Contemporanul, România literarã, Vatra și SLAST. În 1983 a înființat și condus la Cãlãrași cenaclul Danubius pe care l-a pãrãsit 3 ani mai târziu când a renunțat, totodatã, sã mai scrie. Dar, în 1992 revine la vechea pasiune, ca autor de prozã scurtã, de data aceasta și sub pseudonimul Al. Cremardia, în Semnal de Sud, ca, din 2009, sã fie din nou prezent cu poezie (Citește mai departe)

Vremea lui Pic


     În peisajul eclectic al postmodernității lirice, Petre Ioan Crețu practică o poezie autoreflexivă și dominată de un imagism bogat. Raliat optzeciștilor prin asimilarea unei poetici disponibile spre nou, spre experiment, ludic și ironie, poetul își asumă singurătatea și singularitatea în cadrul generației, fiindcă publică mai puțin, în raport cu ceilalți, fără a se îndepărta totuși de gravitatea și însemnătatea actului poetic. După etapa unui început efervescent (1976-1983), când publică versuri în ,,Contemporanul”și ,,România literară”, urmează un destul de lung intermezzo de tăceri sfredelitoare, pentru a concretiza ulterior aceste preocupări poetice, de o puternică intensitate, în Poemele (Citește mai departe)

Scroll to Top