La icoana sânilor tăi ard lumânări

îți amintești copii fiind
cum culegeam întunericul din frunzele de prun
fărâmă cu fărâmă să zidim lumina din turn
apoi cum o lăsam lumina să curgă peste combinatul de porci
cum picuram uitarea peste zări și străzi
sau cum îți despicai pieptul din prima
și scoteai dintre coaste o sticlă cu vin?

doar varul mai strălucește la noi acasă
ochii ni-s arși cu țurțuri de gheață
cum mușcam cu gura fără dinți din pereți
din ei în fiecare noapte musteau fantome cu pantaloni verzi
umbra bătătorită de grele și acide ploi
hai să ne mai luăm de … (Citește mai departe)

În parcul cu platani

mi-a povestit într-o seară un înger
beam împreună o sticlă de vodcă
în timp ce scriam amândoi versuri ciudate
despre morți și fantome în parcul cu platani
cum că sunt singurul vinovat
pentru viața mea de rahat
că de bună voie m-am legat în lanțurile grele
ce mă țintuiesc în pat
până și boala năprasnică de care sufăr
eu mi-am plăsmuit-o
după ce am fumat o floare de nufăr
și că mâinile mele au ridicat zidurile închisorii
în care sunt întemnițat
și să nu mă mai plâng atâta
mai bine aș sparge cercul de care sunt înconjurat… (Citește mai departe)

Ultimul asalt al omizilor păroase

de undeva din cosmos către lumina dumnezeiască
care de altfel e un mecanism neînțeles și abstract
de mii de ani cărat de omenire în spate

în calea lor am construit baricade
am umplut universul cu insecticid și țepi
am otrăvit fântânile râurile mările pădurile viile Calea Lactee
am îmbrăcat bolta cerului
cu plase din oțel prin care treceau mii de volți
nici nu mai știu ce au mai inventat generalii și savanții
știu doar că se țineau de gât și beau țuică proastă
se îmbătau și trăgeau cu rachete în aripi de broască
și râdeam și plângeam … (Citește mai departe)

Un altfel de spații – glissando

oamenii din ecrane vorbind despre alte ecrane
despre alte oglinzi
și vorbele lor rostogolindu-se fără rost
ori curgând până când încăperile lor se vor umple
cu întuneric cu haos cu șerpi
și se vor umfla ca niște buboaie
iar puroiul va țâșni din ele până în cele mai adânci
gropi mariane găuri negre conștiințe bolnave
până în cele mai înfierbântate minți
până în cele mai înspăimântătoare suflete
până în cei mai urâți oameni de pe pământ
ce petreceri cât sânge pierdut inocențe jucate la zaruri
câtă mizerie scrum și gunoaie

deja mi s-a făcut dor de tine… (Citește mai departe)

Facerea lumii

– creaţie dumnezeiască –

Dumnezeu, se spune,
nu a avut simţul umorului
s-a născut mai întâi pe el,
din plictiseală,
într-o duminică de vară,
când soarele stătea-n crucea zilei
în echer, elohim
nu ştiu cât timp i-a trebuit
să-nveţe să folosească braţele
că repede a făcut cerul
îl înghesuia din toate părţile nimicul ăsta,
căci peste tot şi toate
exista doar un mare nimic
un talmeş-balmeş fără de măsură
fudul şi stupid
era cât pe-aci să fie turtit
de ceea ce tocmai urma să zămislească,
adică pământul,
ce fapt crucial pentru noi
aşa că din haos tocmai … (Citește mai departe)

Atunci când până și chitarele plâng

lumea își poartă războaiele sângeroase în mine
mereu pe înserat
iar peste ele tronează luna în flăcări
mii de inimi sfâșiate rupte de gloanțe
și multă moarte în sufletul meu
îmi este din ce în ce mai greu să le duc pe toate
mă împiedic cad și merg mai departe
tinerii frumoși ai lumii blestemate
putrezesc în oasele mele decât să stea acasă
în loc de săruturi gura lor mușcă țărâna amară
trosnesc armate de șrapnelele în noapte
cu mâini și picioare în zbor ne înaripate
atâtea priviri înghețate ochi împrăștiați fărâme de vise în sângele meu… (Citește mai departe)