Ca un fir albastru fumul de țigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îți împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deși de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reușeam să ne înălțăm
și acolo sus ne dezbrăcam de carne și de sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
pășeam cumva în moarte ținându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
și totul ținea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam țigările
iar fumul de țigară ca un fir albastru năuc
se furișa pe lângă noi
și se ridica tot mai înalt tot mai subțire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de țigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
și unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *