Candelă întoarsă

cum strălucește până și în cer
lumina ochilor tăi
în fapt
e singura amintire cu tine
atât mi-a mai rămas
dorul înfipt în carne adânc
cu o tristețe deplină

stăm pe marginea lumii nemișcați
ca doi fluturi beți
și fermentăm de zor
în drojdii perfide străine de noi
iar zilele
devin tot mai puține
știm asta și tot nu înțeleg de ce
ne zidim cu aceeași îndârjire
fiecare
în copaci stingheri
cât mai departe unul de altul

până și vorbele ne sunt bolnave
de multă vreme nu mai sunt pline
de sensuri
de bucurii de dragoste de viață
doar metastaze
scrise cu roșu
cu majuscule și cu aldine
eu am păstrat în mine
două cuvinte
pe care să ți le spun
în fiecare clipă
dar le-am uitat sau le-am pierdut
când alergam spre tine

mâine în zori va veni medicul șef
să ne vaccineze
ca să uităm că ne-am iubit
cu o oarbă devenire

Categorii

Lasă un răspuns