Câtă lumină ți-am apus în ferești

ai văzut cum ploaia deschidea
acoperişurile roşii
ca pe nişte ferestre
şi cum se iveau
ielele bătrâne dinspre copaci
ca nişte lilieci
şi cum zburau şi dansau
într-un vârtej nebunesc
până se deșirau
şi se făceau ninsori

pe noi dimineața ne găsea ascunşi în spatele casei

îţi mai aminteşti
cum am alungat într-o zi
toți culegătorii de cioburi rătăciţi
pe ulița noastră
şi cum din lut am născut
alți visători
de data asta vânători de rouă
și ce frică îmi e de atunci
fără să știu de ce
și câtă ură s-a tot strâns în pereţi
sau în zidurile de ceaţă
sau în mugurii beţi soare
din livezi

am și uitat că mai sunt
să-mi aud sângele
cum urcă în mine pieptiş
şi se face noapte şi se face frig
și moartea se cuibărește
la mine în piept

o, câtă lumină la fereastră ţi-am apus