Petre Ioan Crețu

  fâl – fâl zboară inima mea către tine tocmai mi s-a smuls din piept și dând din sânge ca din aripi – rogu-te-aș Nichita să mă ierți – a pornit-o razna peste câmpie ca un pui de rândunică întârziat sau ca o zână de septembrie puțin exaltată și belalie    

când a început povestea noastră țin minte ca acum era într-o miercuri în mijlocul lui decembrie anul trecut și deși venea de peste tot iarnă nu ne era frig mergeam transfigurați pe străzile anoste și aproape pustii ale Bucureștiului ca niciodată așa de cenușiu atunci ți-am vorbit pentru prima dată despre romanul pe care urma să-l scriu un roman psihedelic faustic urmuzian și trist despre problemele și stările unei poete premiate ce coincidență sau poate predestinare ție tocmai îți fusese premiată prima ta carte apoi am vrut să-l scriu ca pe un roman de dragoste și pe ale căror cuvinte să le aștern cu buzele pe sânii tăi pe coapse…

de un timp pești albi îmi bântuie somnul țâșnesc cumva prin ochii mei și se lovesc de lumină ca de un zid și mor mă simt singur și abandonat la masa din colț la intrare în bar lângă hidrantul roz și tonomatul stricat din când în când vine barmanul mai trece grăbit și șeful de post urmat de aproape de o bicicletă roz bucăți din oasele timpului pătrund prin tavan în tavernă și ne înspăimântă cum ți-am mai spus pești albi îmi biciuie tâmpla acum parcă dansează în lumina puțină care vine dinspre bar băiete încă o sticlă strig cu putere după barman și deodată mi-au năvălit în ureche versuri…

mă bucur de mor când mă trezesc dimineața și văd lumina a mai trecut o zi îmi zic un fluture a murit un altul stă acum să se nască și lăstărim  

faptul că ne putem emoționa auzind ciripitul păsărilor sau mai ales cum nu ne mai săturăm privind curățenia cerului după fiecare ploaie nu-i așa că îți vine să te iei în serios și să luminezi în trupul tău muritor ca un arhanghel, de multe ori mă ascund în cuvinte uneori mă rătăcesc printre ele ca între pereții casei părintești în zbaterea inutilă de a deveni altceva decât sunt timp risipit iar Dumnezeu are mâinile ocupate cu creația și nu-și mai pieptănă barba în ea și-au făcut cuib un cuc și-o rândunică alunecând din cer vine un înger să fure gutui anul ăsta sunt mari zemoase și gălbui lasă-l să ia…