Category Archives: Câmpia în genunchi

îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul
foaie cu foaie
îţi tot dădeam la o parte
iubirile trădate frustrările furiile
până te-am găsit
undeva într-un colţ speriată
nu ştiu de ce
m-ai luat de mână
să mergem mi-ai zis
iar eu nu ştiam unde
şi deodată cumva am murit
moartea aceea
care nu ni se întâmplă niciodată
şi unde cuvintele nu se rostesc
se înfig adânc … (Citește mai departe)

de un timp poetul locuieşte în turla bisericii din sat
se mai spunea că pe acolo trece curcubeul
iar Dumnezeu intra în fiecare dimineaţă
să-l mângâie pe creştet pe frunte
până în străfundul cerului din ochi şi din suflet

în sat lumea vorbea
că în turla bisericii stă un nebun
care-şi rupe mereu câte o fărâmă din suflet
să hrănească păsări şi îngeri
şi că … (Citește mai departe)

“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!”

din neguri cumplite vin neamurile
calcă până la sânge dincolo de vintre
cetatea cea mare cetatea sfântă
se aud trosnind oasele străzilor
sub bocancii grei de fier
şi focul ne cuprinde şi ochiul s-a stins
în tâmplă bate cornul fiarei
şi peste toate plouă cu … (Citește mai departe)

suntem cumva blestemaţi
trecutul s-a dezlănţuit crâncen ca o fiară peste noi
până la ultima firimitură de viaţă
până la ultima îndreptare semeaţă
pentru fiecare greşeală ni se fărâmă câte şapte oscioare
nici nu-mi puteam închipui cât de multe oase
sunt zidite în noi ca într-o cetate

bucăţi de câmpie în tranzit purtate pe aripi de vânt
Vântul din Sud cu corpul de leu şi … (Citește mai departe)

mă rezemam cu ochii de tăria cerului
ochii bestiei sângerau în întuneric
era îmbrăcată în aur
bolboroseam în pumni vorbe neînţelese
iar lumea se destrăma de-atâtea pedepse
le vorbeam păsărilor şi ele loveau năprasnic aerul
cu aripile arse de vânt ca nişte cioturi

deodată calea ferată veche se năpustea în câmpie
cu şinele lucind cu pietrele în urmă
deasupra plutea liliacul angelic agăţat de lună… (Citește mai departe)

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
că am zburat cândva ţinându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea lâna de aur
când obosea împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea ţesea ştergare de borangic
pe care le împăturea frumos în lăzile de zestre
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert
şi a mere ţinute în fân, aduse de … (Citește mai departe)

Cum dorm îngerii Domnului în boabele de grâu toată iarna
ca şi cum cerul celest ar hiberna în pâine sau poate zeii
zeii ar sta la pândă ar ţâşni primăvara printre pietrele morii până la noi în suflet
deasupra tuturor stă un ţăran cu privirea pierdută în zare şi cu
raza lunii înfiptă adânc în piept până la oase e străjerul
duhnind a câmpie semănând … (Citește mai departe)

silabe de sânge vibrând
în vremelnicia celulelor maligne
suntem oameni fără trup
cumva ni se face rău de atâta frig și întuneric
cu privirea lipită de geamul murdar
spre răsărit în salonul unu etajul trei
în apele verde închis ale mării
tu pluteşti bezmetic și te lovești de valuri
parcă ești o corabie eșuată
o fantomă

în stabilopozi trosneşte betonul
pescăruşii desenează pe cer
o … (Citește mai departe)