Category Archives: Poezie

tu mi-ai zis că am rămas
toată viața
prizonier visului meu
și abia acum am înțeles
că niciodată nu l-am părăsit
că întotdeauna am fost
pe dinăuntrul meu
bine înfipt
unde tot cresc neostoit
ruguri înalte
ca niște turle de biserici
focurile gheenei
spui tu
unde mă nasc în fiecare clipă
experiment nereușit
fiară
fără gheare și colți
înspăimântată
de întunericul din proprii ochi
trezește-mă … (Citește mai departe)

cum strălucește până și în cer
lumina ochilor tăi
în fapt
e singura amintire cu tine
atât mi-a mai rămas
dorul înfipt în carne adânc
cu o tristețe deplină

stăm pe marginea lumii nemișcați
ca doi fluturi beți
și fermentăm de zor
în drojdii perfide străine de noi
iar zilele
devin tot mai puține
știm asta și tot nu înțeleg de ce
ne zidim cu … (Citește mai departe)

vor experimenta
și vor face din noi gândaci
cu șase picioare
și viermi și frig
și nu ne mai pasă
de nimic
ne vom scoate dinții
unul la altul pe rând
apoi vom râde cu gura căscată
până la urechi
unul de altul
înjur și râd și plâng
și merg mai departe

oasele ni se subțiază
sub piele roase de timp
și se transformă în … (Citește mai departe)

să nu mă pierd mi-ai legat la gât
un clopot de bronz
apoi un clopot de lumină
dar și un clopot de fier
și toate aveau limbile
din ardezie să sune a nuntă sublim
din carnea lor mușcată
îmi curgea luna peste piept
mustind de întuneric
doar ochii ce îmi mai scânteiau
de dragul tău
țopăiam în jurul patului
și a trupului tău
se mai … (Citește mai departe)

vietățile care trăiesc în somnul meu
s-au schimbat, nu știu cum
dar le-au crescut gheare și colți și păr
din când în când le mai ieșea un os
prin genunchii de sânge
și se auzeau de nicăieri
respirația timpului greoaie
și ghilotine desprinzând universul
dintre nove și stele cu o singură tăiere
de o parte lumină de alta restul lumii

noi rămâneam în neant suspendați… (Citește mai departe)

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
și că am zburat pe deasupra lumii cândva
ținându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea fire de aur
sau împletea aripi de înger
la fereastră
maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos
în lăzile de zestre
pentru cele două surori
care așteptau să crească
și să se mărite

în casă mirosea … (Citește mai departe)

(după o idee năstrușnică din anul 82, recitată de multe ori pe scenă în anii 83 – 84 și nu am pățit nimic)

Prin fața mea trec soldați
în pas cadențat
rap – rap rap – rap
din ochiul drept în ochiul stâng
este armata poporului roz
de ochi îmi atârnă talanga
în spate port o pancartă mov
în suflet chemarea
la luptă, la luptă, … (Citește mai departe)

din mine te vei înălța copile până la aripi
un fâlfâit scurt
apoi te voi duce în orașul unde
dacă nu ești atent
străzile mușcă rău din tine
și unde plouă continuu
iar cerul e pătat mereu
de curcubeie

știm amândoi că pofta ta nebună de lumină
e greu de potolit
mai ales că aici în lumea noastră e murdară
impuritatea ei te doare
până … (Citește mai departe)

Cât de sfioasă pare moartea
așa, cu broboada pe ochi
cu degetele mâinilor umflate de trudă
și ținute în poală smerit
sub care
nici nu se vedea coasa ascunsă
coasa tocită de viețile bărbaților tineri
eu cred că moartea a îmbătrânit
de prea multe ori am văzut cum i s-a urâțit fața
apoi așa cu brâul de lână peste coapsele dure
nici nu zici că … (Citește mai departe)

nu știu dacă ți-am spus
dar în lumea mea se merge invers
adică în mâini
și avem toți frunțile julite de pietre și de timp
când se roade carnea după falangele degetelor
le desprindem de noi și le facem fluiere
ca apoi strânși în jurul focului
să cântăm din ele
cu bucurie uneori dar și cu ciudă
– să ne auzi cum urlăm din degete … (Citește mai departe)