• Atelier,  Poezie

    Cîntic a lună sură

    joacă postmodernistă, tristă simți cum te strânge aerul la subsuoară poate vina cuiele flămânde mușcă hulpav cărămida sar șoaptele împrejur a furtună lună plină lună sură cerului cernit cunună rună semn ceresc prunii flămânzi carnea crudă plânge-n dungă sângele a moarte cântă lerui Doamne lerui ler zăbala de fier aripi de-argint nuntă de foc balaurul blond lovit peste bot de albaspină zi-mi de jale zi-mi de nelumină cu vocea lină pietrele de soc aripa de brumă noaptea-n sânge sună frântă în furtună m-am plictisit

  • Atunci când până și chitarele plâng,  Poezie

    Triumful neputinței asupra garofițelor de câmp

    desprinderea aripii din umăr cu mișcări de grație pline de ciudă dans macabru balet mecanic cu statuete din cretă și rotițe aurii din ceasul de umbră o rană de aer mă prinde din urmă șleampăt mecanicul lumii pășește pe lună e abia miezul nopții lupii alburii încep să mă urle nu-ți fie frică copile zeii sunt cu tine sunt încă fraged un băiețel uluit ca un mânz rătăcit în iarbă pruncul abia născut molfăi sfârcul țâței mamei fericit cu gura plină rotundă cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă și mi se face ciudă și urlu și sparg pahare…

  • Atelier,  Poezie

    Prea mult alb în albe vise

    de-a joaca jocului – experiment prea mult alb în albe vise doar cuvântul doar cuvântul acolo întoarce vântul plânge luna sună plânsul spații întinse, albe, triste prea mult alb în albe vise bântuite-n nopți ucise de feciori cu plete ninse suflete reci zdrențuite de fecioare nenuntite conspirând o floare rară albă pură o candoare spații întinse, albe, triste prea mult alb în albe vise luna ascunsă pe sub poale uite moare uite moare albă pură ce candoare! am o lună am o floare gingașă toată brumată în grădina zbuciumată o fecioară-ngândurată sâni în mugur fructul crud spații întinse, albe, vise prea mult alb în nopți prea triste

  • Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

    Moartea înșelată și piciorul de lemn care îmi tot tresaltă

    în fiecare dimineață sunt pus să aleg între tine și o altă femeie și nu știu de ce dar de fiecare dată te prefer pe tine cum nici nu am să înțeleg de ce tot insist să te aleg și asta mă tulbură peste măsură și nu aș vrea să privești cu înțelegere greșită faptele mele apoi îmi aduc aminte visul care îmi înspăimântă somnul mereu același mereu la aceeași oră în visul meu se făcea că dorm și că visez și visul meu era un animal rău care mă trăgea cu putere în el vreau să mă trezesc și nu pot visul din somnul din visul meu devenea tot…

  • Blog,  Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Poemul de sâmbătă recitat de către actrița Lidia Lazu la Creatorii de poveste, vineri 6 august ac

    În cadrul emisiunilor Publilive, actrița Lidia Lazu are emisiunea „Creatorii de poveste”, unde împreună cu actorul Petre Moraru, produc un spectacol de poezie de bună calitate, pe care îl urmăresc cu mare plăcere. La emisiunea de vineri, 6 august ac, cei doi actori au recitat versuri din poeții Nicolae Labiș, Cezar Ivănescu, Lucian Avramescu, Radu Cange, Lidia Lazu și Nicolae Dabija. La un moment dat, doamna Lidia Lazu a recitat un poem scris de mine, „Poemul de sâmbătă”, care face parte din volumul meu de debut „Poemele săptămânii uitate”. În ciuda unor mici inadvertențe, fost pentru mine o surpriză foarte plăcută, nici nu mai vorbesc de cât de măgulit am…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Într-o zi de treișpe fatalitatea din fiecare zi

    (se pare că fiecare avem o zi de 13 într-o marți nefastă) spune-mi cum de nu ai obosit să umbli cu ochiul în palme bolborosind cuvinte neștiute cu lumina șiruind printre degete ori alunecând de-a lungul străzii lovită cu pietre de bărbații cu baston și îmbrăcați în negru? Îmi aduc aminte că într-o zi de treișpe ți-am spus că te iubesc că îți voi întinde covoare de flori pe sub pași călcâiele îți vor fi păsări călătoare și-ți voi umple zilele toate cu artificii și globuri de foc ca la sfârșit să îți înfășor trupul cu frunze sau cu aripi de fluturi și voi picura ca o viță care își…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Poemul de luni

    cineva îmi spunea că păpădiile au prostul obicei de a încărunţi din plictiseală – ridică-te Lazăre tu eşti Dumnezeu şi biserică ia-ţi patul şi te du şi s-a dus nici el nu ştie unde s-a trezit deodată aşa în pustiu c-un pat în spinare şi cu o mare durere în suflet de abia se obişnuise cu moartea mai schimba şi el o vorbă cu Dumnezeu sau cu alte persoane interesate de nimicuri în lumea mea mofluz fac vaporaşe din hârtie cu două etaje şi ele plutesc aşa boţite şi nepăsătoare prin sângele meu până când dovedite de greutatea lichidă a trupului meu se vor lăsa încet încet la fund şi…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Poemul de duminică

    duminica e ziua când adun toate întâmplările săvârșite de-a lungul săptămânii care tocmai s-a scurs de-a valma bunele cu relele iubirile cu bețiile versurile scrise pe-un colț de hârtie cu femeile proletare înghesuite prin colțuri și tot așa încerc să nu uit nimic dacă ies pe plus intru cu oareșce curaj în ziua de luni iar dacă nu rămân în așteptare până la următoarea adunare care se va întâmpla exact în duminica următoarea – nu mă întreba nimic mă mir și eu de ce sunt tot timpul în așteptare cu ochii sprijiniți de ziua de luni și fără pic de zare duminica este exact așa cum ți-am mai spus e…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Mirare

    de cum m-ai văzut sufletul tău a înflorit stăteai așa chircită sub vânt și doar suspinai a înserare cu privirea agățată curios de zare foarte ciudată îmi păreai îngropată adânc în carnea ta de femeie îndelung zbuciumată și atât de străină erai pierdută în casa ta atât de imensă străină și rea care avea rătăcit pe hol un pian și un acordeon peticit cu buline mov pe ulița mare toate tramvaiele se retrag sub pământ unde ne duce pe fiecare drumul crunt de cum te-am văzut sufletul meu a tușit cu sânge deși brațele mele au îmbobocit apoi au dat în floare și am început să ne întâlnim la tine…

  • Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

    Teama de zbor sau joaca de-a avionul prin curte la Obor

    când eram copil am petrecut la soră-mea în București la Obor aproape o lună aveam deja zece ani și îmi plăcea noaptea să merg ținându-mi echilibrul pe șina de tramvai până am descoperit o curte aproape ca un parc mă urcam într-un arțar până în vârf și de acolo îmi dădeam drumul încercând să zbor odată am zburat aproape o secundă și m-am ales cu o fractură la piciorul drept mereu am avut probleme cu el până să-l pierd acum dacă tot am o identitate variabilă mi-am zis că ar fi cazul să nu-mi mai fie frică sau rușine că mă voi face de râs și nici nu ar trebui…

Scroll Up