Poezie

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Fiii câmpiei

    cum ţâşnesc din brazdă spre soare ţăranii ca nişte fire de grâu şi cum urcă pâinea în cer ceva mai spre seară heei, seva pământului trosnea şi se revărsa în floare şi peste câmp mărşăluiau soldaţii luminii în iţari fiii câmpiei plămădiţi cu sudoare grea şi sânge de zână uneori morile măcinau şi vânt iarba nu mai creştea doar se usca privește cum păsările trag o brazdă lată în cer până la lună aşa a tras şi tata o brazdă în câmp cu plâns udă mama grâul pe furiș să încolțească și să crească înalt până la cer aşa se face și pâinea cu lacrimi şi nevoi cum s-a înserat…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Un altfel de singurătate

    Astăzi, poetul și prietenul Valentin Iacob, ar fi împlinit 68 de ani.. Dumnezeu să-l odihnească în pace! parcă prea de tineri îmi mor prietenii la moartea mea nici nu mai am pe cine să chem să stăm de vorbă un ceas întreg în geana de lumină de sub cruci bate vântul crunt printre noi înghesuindu-ne sub lună ce umbre grele paşi târşiţi trec zilnic peste urmă vin cucii să-mi cosească grâul crescut sălbatic printre pruni rugina coasei se ridică nori roşii peste nuci dinspre livezi se tot aude-o şoaptă cum că am să zbor curând spre altă soartă la mine-n sat se văd combinele cum urcă grâul gâfâind în mori…

  • Blues pentru hidrantul roz,  Critică & recenzii,  Poezie

    Flavia Adam: Nici măcar în poezie nu e totul roz

    În revista Neuma nr.9-10/2023, doamna Flavia Adam a publicat o cronică deosebită despre noul meu volum de versuri Blues pentru un hidrant roz. Îi mulțumesc foarte mult pentru acest demers, sărut-mâna Doamnă!     Între ceea ce doar pare să se și ceea ce se întâmplă cu ade­vărat, există, uneori, o peliculă atât de fină și de fragilă, încât cu greu poate fi identificată. De o parte și de cealaltă a unei astfel de granițe, tinde să se situeze și dis­cursul liric al lui Petre Ioan Crețu. din noul său volum, Blues pentru un hidrant roz, un discurs pe cât de natural și aparent vero­simil, pe atât de ancorat într-o…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Glissando

    cu cât mă uit mai atent la mine cu atât mă cutremur mai mult sunt doar o versiune nereușită a ceea ce mi-am dorit să fiu mereu mi-am dorit să mă recompun în cântecul păsării și nu am reușit și cu fiecare răsărit de soare sunt tot mai trist și parcă niciodată nu am iubit atât de durut tot fâlfâind în mijlocul focului în flacăra de crin în fiecare dimineață mă trezesc la mine în oglindă ca noaptea să mor împușcat în tâmplă la tine în suflet și tot așa îmi petrec viața alunecând din oglindă în altă oglindă până mă subțiez și dispar fără urmă  

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Metamorfoze

    cum se desprinde ochiul de pe luciul apei negustorul de săbii cu tâmpla crestată apoi omul de tinichea şi tu bându-ţi cafeaua pe furiș sub norul de fum şi-o frunză de laur cineva tot desenează o dungă verde pe hol peste ochi şi noi alunecăm de-a lungul ei murmurând cuvinte ciudate un talmeş-balmeş şi nici nu ştiu cum deodată se face înghesuială în ochiul tău stâng un cui mustind a rugină în noapte o trompetă beată şi un zgomot de pași în fereastra vecinului se dă Lost Highway şi amintirile din ea se scurg până sub caloriferul de fontă lumina stinsă un ochi hulpav şi o pâlnie din tablă cutată…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Polen de lună

    am visat cum câmpia se desface în două în noi și cum roua se prelinge pe sub pleoape bolnav de frunză dudului timpul îi moare iar tu respiri cu greu şi încet, încet în lanul de secară – cum dai iubito în muguri zi de zi! aruncă amintirea de rudă îţi zic sau mai bine învaţă grâul pe de rost până la ultimul spic şi apoi fă-te pâine când păşesc pe mirişti simt puterea din bob dar şi cum moartea ne seceră pruni apoi hora îngerilor ţinându-se de mână pe sub tâmpla mea udă cu aripile încrucișate în semnul crucii – ce mână Doamne mânjii în luptă ce-i mână? hei,…

  • Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

    Poate despre un zburător trecut în rezervă

    te-am auzit huruind pe balcon cu țâfnă cu mii de animăluțe amușinind pe bâjbâite aerul nopții și eu pluteam pluteam nevăzut sau mă răsuceam în mine cu furie surdă încercând un nou început ai crezut că sunt un zburător trecut în rezervă și ai vrut să te răzbuni pentru nopțile dormite adânc fără vise sexoase demente fără focul divin doar fumegări doar iarnă lungă e în pântecul tău între suflet și trup e atâta tristețe că îți vine să mori te-am auzit huruind amenințător printre coastele mele cotrobăiai după amintirile cu mine și tine printre atâta întâmplări irosite mai toate amestecate cu vină cu prostituate sublime cu asistente scorțoase cu…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Catharsis

    „Luminată e de pâine masa mea la care scriu cu o pană lustruită dintr-un spic suav de grâu” (Marin Lupşanu – O familie de ţărani)   e frig în lume ne sticleşte viaţa de ger susură rana din tâmplă a moarte eu până la prăsele înfigeam ochiul în cer trosnesc în mine toţi zeii în livezi stau să înflorească duzii printre cruci si luna îşi ciuguleşte bulgării desculţă prin miriştea bătrână la marginea satului cu duzi doar morile de grâu pitite printre umbre la pândă mirosind a veşnicie carele urcau din greu în hambare cu bivoli cu tot ca într-o imensă maşină de tocat morminte şi roţile se împlântau adânc…

  • Câmpia în genunchi,  Poezie

    Au înflorit în mine prunii…

    au înflorit în mine prunii atât de înalt încât cucii din ei ating cu ciocul ochii lunii la marginea satului ţăranii îşi cară în spate câmpia şi o urcă în mori mori uriaşe ca nişte cetăţi când se naşte în câmpie un sat pământul se albeşte de trudă nu-i aşa că ţăranii noştri seamănă cu nişte copaci cu crengile obosite de rod picurând din ei alcooluri tari par ca nişte stânci așa cum scurmă ei orizontul pâinii la însămânţarea brazdei după răsăritul lunii sau cum mitraliază pământul abia lucrat cu boabe de grâu ca o ploaie de rod nu-i așa că din pieptul lor vor răsării lanuri înalte de grâu…

  • Poemele săptămânii uitate,  Poezie

    Gând subscris

    câtă durere e adunată în mine câte lacrimi vor şiroi în ochi străini câtă iarnă va fi în cer Doamne câtă tristeţe şi jale e la mine în suflet sărută-mi picioarele iubito şi nu mă plânge, m-am dus poate aşa o fi mai bine poate aşa a fost scris hai înnoadă-mi aripa frântă şi du-mă acasă pe-un umăr de vânt iubito la mine-n cer e frig iar întunericul perfid îmi înfăşoară gleznele ca nişte şerpi mă împiedic și mă rostogolesc din nor în nor la nesfârșit sărută-mi tâmpla şi nu mă plânge că m-am dus cât de curând voi reveni timid în somnul tău chiar acest poem e cheia e…