buzele mi-au crăpat de-atâta așteptare iar în căușul palmei îmi crește o flacără îmi crește o floare, tu te ridici deodată brusc ca rug de sânge, de foc și de iubire și te cuprind o, tu, văpaia vieții mele și a morții totodată dar și lumină și duh și chin cuvinte stinse-n ochiul strâmt prelins, nu-mi spune sunt numai urme de vânt și nici o șoaptă nu răzbate până la tine deschide-mi și deschidă-te, nu ezita – doar zbateri de aripi, umbre și nelumini și toate o ruină! de nu ai fi avut aripi poate în genunchi ai fi venit să te înveșmântez cu straie de aur cu aripi și…

ce sărbători aiuritoare avem de obicei aici în salonul unu etajul trei spitalul parcă era o mașinărie cu roți dințate și clești mari de oțel folosite să aleagă morții de vii și să-i prefacă în amintiri alburii în spitalul nostru până și asistentele sunt bolnave atât de bolnave încât noi cei care ne mai ținem încă pe picioare stăm la căpătâiul lor și le punem comprese și gheață pe soartă sau pe pieptul turtit cu sânii înghițiți de piele și coaste și unde moartea râcâie în carne după sânge proaspăt și de unde niciodată nu s-a întors măcar un gând sau o șoaptă din când în când la ferestre ni…

lângă o pereche de aripi desenate pe geam am o amintire unde o mătuşă mă întreba ce vreau să mă fac atunci când voi creşte mare nimic, îi răspundeam sau dacă tot nu pot să mă fac soare mă voi face umbră şi leac. între copilărie şi moarte îmi amintesc doar ultimii ani aici se făcea că te chemam şi te căutam și când te găseam mi te prelingeai în oase şi ele se frângeau rarefiate de boală de soartă şi mă făceam totuna cu uitarea cu lupii cu vina apoi umbra ta deveneam habar nu aveam că în moarte ai să vii și mă vei lua de mână ca…

la masa mea spre dimineață venea mai mereu bețivul satului cu mirosul lui de acru de viu mort îmi vorbea mereu despre locul unde făcuse armata la graniță cu rușii undeva aproape de Iași și unde femeile aveau ovarele pline de flori iar noi soldații, îmi zicea plin de elan, aveam burțile pline cu fluturi și rom ieftin și gata să ne dăm viața pentru țară și sex eroism inutil așa ne-a trecut ca nimic definitiv tinerețea acum eșuați într-un bar meschin cu privirile sprijinite vremelnic de un hidrant horror și roz bolnavi și ratați iremediabil ne etalăm neputințele ca pe niște medalii de merit și de tinichea doar Dumnezeu…

poate doar cuvintele care-mi bântuie somnul în plină zi zgâriate pe toți pereții dormitorului în dimineți abia mijite poate și cafeaua țigara și oftatul să-mi amintească cumva de tine deși gânduri gânduri se tot desprind de mine și-a alergă spre tine în salturi caraghioase și te hărțuiesc și te înlănțuiesc cu patimă târzie prin lumea ta năpăstuiește un inorog trist legat cu lanțuri grele de balustrada balconului de la etajul cinci care dă în sufrageria apartamentului din Obor prin care trece tramvaiul douăzeci și unu bis în fiecare dimineață de marți la ora cinci fix pe treptele de la intrare în bloc un bătrân vinde leuștean uscat ceaiuri și viniluri…