am ajuns la bar pe la ora două poate două și jumătate țineam în mâna dreaptă un cuțit cu lamă albastră respiram grăbit cumva sacadat unde-i legionarul am strigat liniște când pâcla de sânge de pe ochi s-a destrămat am observat că în cafe-barul din sat nu era nimeni ba chiar avea acum și petale de trandafiri roz împrăștiate măiestru pe dușumeaua albastră plină de cari mi-am umplut singur o halbă cu vodcă și am tras cu sete prima înghițitură apoi încă una și încă una când deodată în încăpere a răsunat un la mulți ani poete e ziua ta apoi din tonomat strident s-a auzit hopa tropa hăis și…

tu te îndepărtezi încet încet egal și implacabil cu strada mea în piept și strada s-a mișcat și s-a înnegrit și nu mai am puterea să te strig și nu mai am puterea să te întorc și nu mai am puterea să te rog și nu mai am nimic ce să te rog și nu mai am nici plâns să te plâng nimic nu mai am am rămas încremenit în propria-mi nemișcare am rămas lipit de pereți am rămas în urmă și dintr-odată am muțit și dintr-odată am orbit o. degetele mele neclare întunecate și reci neputința mea se pare e monedă de schimb pentru trecerea în partea cealaltă a…

cuvintele tale săpau peșteri adânci în pietrele râului iar eu mă ascundeam în ele peste zi să nu mă prindă din urmă întâmplările rele venite târziu ca niște câini turbați cu balele șiroind prin iarba cosită de tine în fiecare zi cuvintele tale pot fi poem sau ocară sapă în mine șanțuri adânci când bucurie când moarte și nu mă mai știu și mi se face dintr-odată rușine și se face târziu

cred că așa au vrut îngerii de zi îmbrăcați cu aripi multicolore îngerii aceia care zboară în cercuri mici peste hidrantul din cârciumioară în fiecare dimineață de vineri și luni că prea se uită lung la mine cum îmi beau vodca ca în cazul în care îmi voi roti din greșeală brațele ca pe niște elice de elicopter una în sensul celeilalte și se creează ceva ca un abur în jurul degetelor mari ei cred că atunci chiar atunci o să mă înalț la cer și-acolo ce o să faci mă întreba de fiecare dată când îmi trecea gândul ăsta fix prin cap vecinul un fost pilot pitit permanent sub…

Dragostei mele dăruită de Dumnezeu în asfințit, Iulia Nicolau-Crețu   îți aduci aminte cum pășeam în tine sfios și stângaci și cum mersul îmi era bâlbâit împiedicat și cum se trezea în mine adolescentul stângaci și cum de sub pleoape îmi țâșnea din ce în ce mai puțină lumină și cum mă durea cumplit întunericul din ochi și din oase ca apoi să mă zăvoresc în mine speriat de moarte? îmi amintesc de cum eram cotropit fără pic de speranță de pielea ta sau cum ardeam pe altarul sânilor tăi sau cum mă cutremura atingerea pântecului tău flămând și cum mă pierdeam năuc în ochii tăi o viață întreagă îmi…

cineva mi-a furat numărul de la poartă cineva a furat un număr și a fugit cu poarta mea în spate cineva mi-a furat moartea și sunt necăjit mai vine ea prin sat și întreabă de un moșneag cu fața răvășită și plin de durere și nevoi iar lumea dă din umeri e clar că nu-l știu și-atunci moartea înșfacă la nimereală și cumva îmi revine mie timpul acelei persoane fără noroc în timp ce un înger trece prin cameră în zbor mie îmi place să mă dau fără prejudecată în patru labe prin fereastră în lungul și în latul ei un joc stupid de-a lumina și a trecerii ei în…

pereții se prăbușesc pereții de piatră se prăbușesc pereții din pământ și pleavă se prăbușesc în mine pereții se năruiau de-a valma cu zgomot pereții oricum se năruiau pereții oricum se năruiau în mine odată cu bătrânețea apoi confuzia tulburarea încordarea dar mai ales neputința de a striga ceea ce simt neputința de a pune în cuvinte povești neputința de a mai scrie pereții s-au prăbușit peste o amărâtă de siluetă care se pierdea în întuneric cu hainele pline de noroi și ude pereții s-au prăbușit peste umbră și cerul și soarele și luna și stelele s-au prăbușit sfios și cu teamă de ridicol în halba cu bere apoi un…

este ceea ce se numește astral transformarea completă a omului în lup de câte ori poți mi-a spus un bătrân de la noi din sat – a fost paznic la fosta bodegă de stat, matt îi ziceam toți – când m-am îmbătat prima dată aveam treisprezece ani mi-a zis moșul că e extraordinar să pot să-mi îmbrățișez umbra pe bune sau poate am visat și dacă voi reuși voi deveni dintr-odată liber cu adevărat și soarta mi se va modifica din victimă în învingător și sângele tot mi se va schimba în sânge de zeu – lup cu ochiul stâng în flăcări cu ochiul drept de lut și părul roșcat…

femeia sângerându-mi în inimă cum spune mereu sufletul ei da ca apoi să-mi împlânte până la prăsele pumnalul gândului sau pumnalul ochiului ei cum trece prin mine ca prin gară trenul de patru trenul care nu oprește nicăieri doar nașul se vede din el are în loc de chipiu o bască și o cămașă înflorată de doi lei femeia plângându-mi în brațe o, cum spune sufletul ei da și eu mă usuc floare albastră în glastră la pieptul ei cu țâțele mari împinse în față ca o locomotivă cu abur care pufăie cu zgomot în spatele meu apoi moartea preschimbată în coasă cum îmi seceră ea timpul plin de ruine…

cum am intrat cârciumarul m-a chemat la el și mi-a zis că ar cam fi timpul să-mi plătesc datoriile și că nu mai are nici el bani plus că s-au strâns facturi de plătit apoi m-a întrebat brusc cu ce mă ocup și ce am de gând să fac cu viața că mă vede toată ziua mâzgălind cu pixul într-un caiet păi scriu, i-am răspuns timid bine, bine asta văd și eu dar ce scrii păi… literatură pentru adulți spun dint-odată inspirat și fudul și fața cârciumarului s-a luminat brusc mă bucur pentru tine mi-a zis am crezut că ești vreun neisprăvit din ăia care scriu poezii știi tu ce…