Petre Ioan Crețu

a venit la mine aseară un înger să-i dau cu împrumut dacă se poate timp timp de petrecut pe pământ să mai tragă o beție în barul știut mai o cafteală o târfă cumva și alte petreceri deși știam amândoi că nu are de unde să mi-l dea înapoi i-am dat i-am dat cu o singură condiție să-mi ia și durerea din suflet că e deja prea multă a zis da și i l-am dat pe tot mi-a mai rămas doar azi să-mi iau la revedere de la copilărie și de la mine că încă îmi mai e milă de copilul care am fost

am învățat de la pruni să-mi mut soarta din calea ta mai ales de-atâta căldură și tristețe câmpia se sufocă își strânge fustele și se dă peste cap apoi se aruncă cât e de mare într-o cișmea și se face bine am învățat de la oameni să mint dar asta-i cu totul altceva o altă poveste o poveste cu o iubire de catifea brodată și cu narghilea inorogul satului e orb și are copita despicată de obicei îl poartă îngeri de subsuori și-l duc acasă apoi îngerii se întorc la bar și se îmbată în bar de data asta tonomatul cântă și altceva decât Tom Waits cântă soldatul lui Calvin…

undeva pe autostradă eu cu noaptea în piept și trasă peste mine ca o cămașă înflorată și cu luna grea și grasă abia ținându-se de cer undeva în dreapta chiar deasupra ta goneam furtunos cu mașina în beznă tot a mirare înnebunit de stele și faruri îmi doream să prind luna de picioare s-o scutur zdravăn și să-i cadă de la subsuoară puii rotunzi de lună plină așa, într-o doară și eu lovindu-mă de zidul de întuneric de zidul de lumină care alerga și el la fel dar înspre mine o lovitură puternică roz ploaie de stele o libelulă mov pe pleoapele mele apoi ambulanța care mă urca stingher la…

„Lasă dragostea să se topească în memorie și durerea în poezie.” Rabindranath Tagore am încercat de curând să înot până la ultima zvâcnire de mușchi și de nerv ca o barcă fără vâsle prinsă în furtună apoi m-am lăsat în voia mării într-un ultim gest până la urmă un gest nărod recunosc atunci am văzut pentru prima oară pe fundul mării stelele cerului dormind ca niște flori cuminți laolaltă cu liniștea și câteva amintiri adunate noaptea de îngerii copii din râurile repezi care se tot rostogolesc din munți și sar de pe țărm până în adâncuri și marea lumina frenetic înspre profunzimea ei uneori până în măruntaiele pământului alteori chiar…

(un poem despre un triunghi amoros cu moartea, Liușka și eu) despre ziua de ieri tot am încercat să scriu dar mai ales despre disperarea care m-a încercat în timp ce mă pierdeam despre gheara care îmi tăia respirația și mă sufocam despre spaima cumplită apoi frigul și tot ce mi se întâmpla și cum m-am agățat de o voce o voce de înger îmi părea o voce căprui sau ochii uite că nu mai știu totul îmi e în ceață poate a fost îngerul meu trimis de Dumnezeu să mă aibă în pază sau poate ai fost chiar tu cadoul primit într-un târziu ca-ntr-un ceas de taină și iar…

îngânătoare îmi sunt cuvintele și ele se rostogolesc peste sânii tăi cosmici lăptoși și grei unduitoare îți sunt mișcările brațelor și ce spectacol de lumină e trupul tău e dans și dorință și timpul nostru abia acum începe apoi lumina lumina din ochii tăi și zâmbetul cald uite cum îți înflorește osul tâmplei și fruntea și brațele tale flămânde apoi lacrimile mele lacrimi de foc de-atâta fericire și peste toate ca o tainică și străbună pecete sărutul nostru sărutul cu o mie de guri apoi un balansoar și un rândunel închid povestea rotundă a lecției de zbor cu aripile înnodate strâns la spate și frânte de doi muncitori muncitori cu…