Poezie
Necuvintele toate graba din noi păsări rude păsări sure
unde chemarea sângelui viscolește zăpezi teribile în trupurile noaste revoltate și obosite de trudă dar privește și cum îți sfâșie plânsul uf, mereu dar mereu și cu multă durere îmi va fi dor de tine și primăvara asta e sigur nu o să mai vină ca niște felinare de aer tremură carnea în răni tremură și viermii colcăie în sânge luna și frig se face întruna și fără rost focul nostru înghețat păstrat în amintire și casele uite, casele cum se revoltă în zborul lor ca niște aeroplane și cum huruie de zor din acoperișuri se mai aud în noi și cântece și suspine orații de nuntă cântate de un…
S-ar putea să-ți placă și
3. Călătorul dintre morți – curățătorul
Perpetua greșeală
În care toate au un sfârșit
Gânduri despre zile triste și noi
câte degete tăiate și uitate la tine în soartă câte gânduri perverse la tine în poală câte aripi de sânge înnodate și lipite de fereastră apoi focul focul care-mi arde pieptul un murmur de stele se aude de sub tălpi iartă-mi iubito gândul și cum îmi răscolește el visul și îmi fulgeră ochiul orb tot mai mult în întuneric trupul meu apoi oasele lui își dezbracă carnea și se albăstresc ca apoi tu mă călătorești până mă împodobesc în cele din urmă ca un pom de Crăciun flutur mâna și mă afund în liniștea morții deși uite cât de frumos îți desenez sărutul meu pe tâmplă și tu cum înflorești…
Poetul şi floarea
de un timp poetul locuiește în turla bisericii din sat se mai spunea că pe acolo trece și curcubeul iar Dumnezeu intra în fiecare dimineață să-l mângâie pe creștet sau pe frunte și poetului i se lumina cerul din ochi şi din suflet în sat lumea vorbea că în turla bisericii stă un nebun care-şi rupe mereu câte o fărâmă din suflet să hrănească păsările şi îngerii cerului şi că de o vreme uite, nu se mai poate bate clopotul a moarte în sat ca un făcut nu se mai murea pe nimeni nu-l mai înjunghia reuma şi grâul era tot mai înalt mai des mai mult vițeii creşteau ca-n…
Nenuntire
îți voi ascunde în ochi un trandafir sălbatic ca spinii lui să-ți sfâșie privirea atât cât să-ți amintească că nu-i iubire fără durere că nu e nici moarte fără sărutul de adio și că ne pierdem mereu mereu și sublim în nimicuri iar mie mi s-ar topi aripile în somn și aerul din piept mi s-ar topi și el oasele mele sângele meu carnea toate doar durere o durere continuă și rea tu ești dans nemișcat o statuie trupul tău gol și miroase dumnezeiesc a iarbă crudă a iasomie udă a smirnă și tămâie brațele tale sunt bântuite de umbre sărutul tău un pahar cu vin șoldul îți e rotund…
Capcana din cer sau tributul plătit întunericului din noi
ai venit într-o noapte pe furiș și mi-ai frânt zborul de fluture apoi m-ai închis într-o cușcă de lemn ți-ai adus un fotoliu și în fiecare dimineață îi schimbai locul încercând să vezi lucrurile și din alte perspective până într-o noapte când a venit un înger și m-a scos din cușcă dar în loc să fug te-am furat din somn și te-am ascuns în păsări în păsări cu aripi mari ca niște fâșii de cer și lumină să nu poată s-ajungă niciun străin la tine acum dormim fiecare în somnul celuilalt și încercăm să visăm mereu același vis tu femeie ascunsă în pasări eu doar prizonierul tău amândoi rătăciți în…
Poemele pandemice, poemul șase
singur printre femei îmbrăcate în negru puțin neliniștit și cu o durere cumplită în piept apoi trec în umbră pe partea cealaltă a șoselei pe care viața încă urcă pieptiș nu uita rostul tăcerii îmi zici și nu te îndepărta prea mult de tine ai putea fi oricând surprins de întuneric și nu știu de ce ochii au nins drumurile s-au întors de unde-au pornit hei, câtă tristețe am ucis la pândă în vis ai intrat în salon și ți s-a spus conspirativ că vei avea mult de așteptat că e fată și vine pelvian și din nou jocul morții îți tulbură somnul tot felul de arătării de licurici îți…
Prizonierul
tu mi-ai zis că am rămas toată viața prizonier visului meu și abia acum am înțeles că nu l-am părăsit niciodată că am fost pe dinăuntrul meu foarte bine ancorat și că aici cresc ruguri înalte ca niște turle de biserici focurile gheenei spui tu unde mă nasc în fiecare clipă ca un experiment nereușit ca o fiară fără gheare și colți înspăimântată de întunericul din proprii ochi trezește-mă îți zic trezește-mă, te rog! și m-am trezit dar am adormit la loc instantaneu în același vis ca un drum care nu duce nicăieri înveșmântat în aceleași haine vechi de prizonier cu luna prinsă ușchit la rever încălțat în aceeași bocanci…
Stângăcie umilă din vină, smerenie târzie
poate ar fi trebuit să mă nasc ceas ca să pot să-mi potrivesc viața ori de câte ori îmi rămâne în urmă dar m-am născut om un bulgăre de humă și lumină o fărâmă de energie amestecată cu roua dimineții și duh și dumnezeire poate ar fi trebuit să mă nasc pasăre să mă înalț ori de câte ori mă împiedic dar m-am născut ou sub o aripă de înger un sâmbure de zbor poate doar o încercare și toate amestecate de-a valma cu bucăți de umbră și lumină poate ar fi trebuit să fi fost zidit altar în piatră din sânge, cine știe dar m-am născut în grabă și…
Mă tot pierd și mă pierd de nu mă mai știu…
ești ca roua în zori ești lacrima nopții plânsul zeilor beți sau doar cântec șoptit în tainice paturi ca în răsărit de soare privirea ta căpruie să pieptene fumul în pieziș și sufletul meu apoi copiii mei încă nenăscuți și nu mai miră pe nimeni că ninge viscolit peste urmele pașilor tăi ca într-un final apoteotic să treacă și tancuri și licurici peste trupul tău când ai plecat am întrebat iarba de tine și de bucurie a înflorit brusc apoi am întrebat și de mine și pomii au izbucnit în plâns și tot de-atunci noaptea își cheamă de fiecare dată păsările înapoi și le așază în somn încet, încet pe…
Orașul cu trei felinare și o roată bolnavă mintal
vreau să-ți povestesc iubito despre orașul cu trei felinare și o bancă uitată în parc unde în fiecare zi primeam o gogoașă și de atâta fericire plesneam despre orașul unde specialiștii în administrat supozitoare în urechi se înmulțeau alarmant iar trupurile noastre se zvârcoleau pe o frunză neîncetat până când dimineața a explodat în bucăți mari de lumină și s-a făcut frig și s-a înnoptat la noi în casă despre orașul în care șeful secției de reparat timpul era mereu cu degetul arătător îndreptat spre o cisternă cu apă sau către umbra mea firavă de om cocârjat dar de cele mai multe ori arăta către femeia călare pe o motoretă…
