Poezie
Festivitatea decernării premiilor Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020 – Video
Pe 15 decembrie a avut loc concertul inaugural al „Societății Filarmonice Române”, sub bagheta lui Eduard Wachmann, tot pe 15 decembrie a debutat poetul Geo Dumitrescu. Dar pe 15 decembrie s-a născut Nero, a murit Walt Disney sau se serbează. Pe 15 decembrie 2021 s-a înfăptuit cea de cincea mea mare bucurie care mi s-au întâmplat după copilărie, adică trei copii (Diana Maria, Alexandra Maria și Ștefan Ioan), un nepot (Andrei Ștefan), am primit premiul Cartea anului 2020, din partea Filialei București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Cu adevărat mă simt împlinit ca poet odată cu primirea acestui premiu. Un vis, întrerupt brusc în 83, mi s-a împlinit…
S-ar putea să-ți placă și
Când cartea bate filmul …câștigă scriitorul
Brian Bilston poetul laureat de pe Twitter
Mic poem de intenție
În urma mea porțile cerului s-au închis
sălbăticiune din monstru născută brațele tale ca niște ierburi de iută se înfășoară de-a lungul trupului meu și cum umbli în mine carne tremurândă prin cotloane prin umăr prin oase frunze alb albastre în întunericul deja tocmit doar ochii tăi hăruiți cu lumină mai strălucesc dragostea ta o furtună și trupurile noastre flămânde ca niște animale vrășmașe sfâşiindu-se eu îți sorb lacrimile moarte tu îmi bei sângele cu voluptate de data asta în locul buzelor îmi cresc aripi în locul ochilor am frunze de prun și piept de vultur și suflet de cuc și mersul meu e înălțare și brațul fiară în urma mea porțile cerului s-au închis se pare…
Ninsorile de vară ce vor veni
uite cum viscolește în noi atât de parşiv și cum ne troienesc amintirile de-a valma peste timp ne chircim zgribuliți în starea lanului de grâu grâul cel mare grâul dintâi și țipă bobul în spic și țipă în tâmpla mea despicată de frig ca un prunc nenăscut cu pleoapele ude cu părul ninsori plete nebune lovite de vântul rece uscat și aprig toate iubitele mele s-au adunat sub umbra mea repetă de zor scrâșnind moartea apoi învierea din morți și toate astea pentru un spectacol desuet apocaliptic despre care se vorbește în cârciumi că va veni parcă și văd cum pe sub duzii pitici peste miriști arzând zboară un cuc…
Poem de intenție
(precuvântare la volumul Recviem pentru o roată bolnavă mintal) de un timp toate lucrurile din jurul meu au început să mă părăsească îţi dai seama cum este să te trezeşti deodată singur cu tine între două oglinzi glisând dintr-o oglindă în cealaltă într-o dezordine perfect browniană, fără acele lucruri cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă pe care le-ai îndrăgit cu care ai făcut planuri cum să vă petreceţi weekendul şi şi nimic doar liniştea care îţi doare auzul sau îţi înnoptează privirea devreme dis de dimineaţă e ca şi cum ai deschide o conservă de fasole boabe cu costiță de porc şi ai realiza că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul…
Calea ferată
(experiment și dadaist și mixt, deloc trist) se dau următoarele: o cale ferată un poet și-o rangă să se scrie un poem cu bulion despre spiridon cu perciuni și fără mustață dar cu breton pe calea ferată un poet zdrobea cuvinte cu ranga, e bine? sigur că nu, îmi răspunzi de ce un poet și de ce neapărat dinga-linga-dong-dong-dinga? cui îi mai folosesc cuvintele zdrobite cu limba, dinga-dinga? cine nu e gata îl iau cu lopata bolborosește din groapă mofluz și beat criță, tata și deodată două pisici tigrate și-au dezbrăcat de ciudă blana cea înaltă e ioana pe cea mică o cheamă ana cip cirip cip cirip strigă o…
Snuff
– cover – Această poezie este un „cover” după versurile melodiei Snuff, compusă de Paul Gray, basistul trupei americane Slipknot Ți-ai îngropat în sufletul meu secretele toate Rămâi cu inocența ta și lasă-mă în păcate. Aerul din jurul meu îl simt cum mă strânge ca o colivie. Iubirea e doar o mască ce ascunde urletul de fiară vie, Rănită iar și iar, ca pasărea Phoenix durerea reînvie. Dacă chiar mă iubești, lasă-mă să plec. Şi fugi departe înainte să știu Inima îmi e prea întunecată să petrec. Așa nu pot distruge ce nu va exista vreodată. Lasă-mă în a mea soartă, Dacă sunt singur nu am pe cine urî…
A murit Prietenul și Poetul Ion Roșioru. Dumnezeu să-l ierte!
„Cu mare tristeţe în suflet anunţ trecerea la cele veşnice a soţului meu, Ion Roşioru.Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească-n pace! Nu-l vom uita niciodată“, a scris Zenovia Roşioru pe Facebook. Ion Roșioru, Prieten, Poet, Prozator, Eseist. A fost prima personalitate culturală care a scris cronici despre cărțile mele. Îi mulțumesc mult. Ion Roșioru s-a născut la 14 august 1944 în comuna Mânzăleşti, judeţul Buzău. Urmează Liceul Teoretic în comuna Beceni. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1972). Profesor de limba şi literatura franceză la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din oraşul Hârşova, din 1972 până în 2017. Cetăţean de onoare al oraşului de adopţie. Debutează cu versuri…
Ucigașul de zei
în curând mă va învinge iarna cu frigul și cu oștenii ei și mă voi primenii cu straie albe am visat de curând că gerul din mine e doar un început și că voi primi în curând un chip pe care să nu-l fi cunoscut să nu-l fi văzut nicicând și brațul îmi va fi puternic mersul frumos că voi fi stăpânul soartei mele de bărbat înalt cu lumină în ochi cum deja știi, am fost și încă mai sunt ucigașul de zei nemilos de obicei în mine țipă bezmetic noaptea în dormitorul capcană cu perdele roz și oglinda se deformează se răsucește în ea ca un șarpe și se…
Exercițiu de respirație
primele zile de noiembrie zile reci prins în capcana amintirilor mimam fericirea și viața inutil vezi cum ne sfâșie nimicul, și cum frigul ne împresoară subtil? cum gerul încremenește iarba, apoi frunza valuri, valuri.. gura se încleștează dinții se sfarmă și cum aerul pe care îl țin în piept ca un tăiș viclean, zimțat îmi sfârtecă inima apoi tâmpla și ea se destramă dispar deschide-mi deschide-mi te rugam apoi treceam alb din lume cu moartea ținându-mă de mână nu știu cum s-a făcut dar cumva ai apărut lângă mine mă prinzi brutal de umăr respiră îmi zici și toate vor fi bune respir respir flămând de viață și nimic nu…
Destrămare
niciodată nu am să înțeleg de ce mă rătăceam de mine noapte de noapte ca într-un sfârșit să dau de noi speriați cu privirile destrămate în colțul unor amintiri târzii, uitate un cuib de întuneric amestecat cu praf eșecurile noastre unde doar mirosul tău mai era viu miros de iasomie crudă îți mai amintești cum ne bântuiau umbrele și cum nu mai știam să ne ținem de mână și cum înstrăinați deja ne supăra orice urmă impură neobișnuit de lumească și câtă ură creștea în noi și tot fugeam înspăimântați ca nu cumva să ne prindem din urmă apoi pâlcul acela de fluturi buimaci, lovindu-se de lună uneori de zidurile…
