Petre Ioan Crețu

prima dragoste s-a întâmplat într-o vară august șaptezeci și patru după moartea stupidă a Mariei o fată frumoasă de optâşpe ani port și acum în suflet durerea tânjirea după ea revelația luminii pierdute realitatea crudă că n-am să-i mai simt respirația fierbinte pe umăr în palmă sânii mici abia înmuguriți gândul flămând femeie întâmplată plutind și ea se întrupa în mine pe furiș ca și cum deja se aprobase să fiu călătorul dintre lumi sperând până la sânge că ne vom regăsi soarele picura doar apă de ploaie parșiv ce festin miroseam a frică miroseam a vin până adormea și noi exaltam ca și cum moartea ne-ar fi murmurat cuvinte…

Pic a iubit haotic încă de mic nici măcar atât nu a reușit să iubească până la sfârșit să fie bărbat să fie iubit până la moarte și asta îl face să sufere din dragoste și acum în casa de lut casa bătrânească de pe caisului doi vecinii se uită la el cruciș „uite cum îi fug moșneagului ochii pieziș” zic mai ales vecinele cu breton și batic de nu le-ar fi frică că-i fărâmă vreun os l-ar tăvăli un pic pe patul pufos pe patul de stele de iarbă de greieri voioși să zboare în înalt zborul acela proscris spre Marduk acasă planeta interzisă de atâta timp . să…

nu știu cum dar m-am trezit zburând, așa, deodată de la moartea mea întâmplată către o altă moarte ce stă să înceapă zborul acesta ca o vibrație rece aripă de gheață se întâmplă numai în somn somnul acela care ține trei zile pe pământ în cer o veșnicie și unde tristețea din sufletul meu înflorește a lumină lumina e gândul lui Dumnezeu strălucind prin toți ochii lui îngerești curios e că nici nu-mi simt trupul trupul lumesc ce știu e că trebuie să spăl sufletele celor morți trei zile la rând mi s-a dat un burete și un fel de tomberon pe care îl împing din moarte în moarte din…

Imaginea este un colaj folosind imagini de pe net despre mine pot să spun că locuiesc în timpul satului meu aici dimensiunile au un alt rost sau poate nu există oamenii sunt altfel seamănă a păpuși mecanice și ei plutesc fără zgomot purtați de vânt peste livezile bătrâne duhnind a tutun a crâșmă a fântână cred că m-am născut într-un timp bramburit în căruță – mereu am spus că m-am născut fără voia mea că m-am născut din frică ca un coşmar teribil unde mama îmi murea cu uterul străpuns de un fus ca o lance de foc și scârbă de trăit am trăit în aceeași căruță cu aripi de…

e sigur Pic nici nu a existat a fost mai mult o zbatere în gol o eroare un ou de cuc ținut la subsuori de zâne și îngeri bețivi mai degrabă câteva cuvinte fără sens înfipte în tâmplă de vânt poate un suflet chircit a fost un fel de a rata o umbră rătăcitoare înspăimântată de fiare de știme de inorogi în zale într-un sfârșit cumva din greșeală ucis într-o noapte lipsită de har de singurătate de uitare chiar sub prunul bătrân uscat cocârjat sub ninsoare vremea lui Pic uitată în triste felinare

Este poezia de început al ciclului de poeme din volumul „Ucigașii de vise” aripi de pământ aripi de cer aripi crescute din răni din carne din vânt toate se înalță într-un zbor fără țintă haotic pe sub coaste o armată de îngeri săpând un tunel între lumea de astăzi și lumea de ieri e tot o hărmălaie de zâne și viermi iar funia a înmugurit de veghe a moarte în jurul gâtului firav cineva s-a trezit din somn și a zis ăsta e Pic

în această parte a lunii îngerii se nasc cu picioarele rupte şi bolnavi de alb ca de ciumă nimeni nu poate îmbrăca peste cămaşă de prea multe ori veşnicia ca şi cum te-ar iubi doar pe tine mireasă gătită în rochie roşie pentru simetrie în noi au murit dumnezeii străini adunaţi în somn ne-au străbătut uimirea cumva în nevoia de sprijin în nevoia noastră de speranţă parcă nici moartea nu mai bate a doua oară în poartă în caz că nu ne găseşte acasă ne lasă să putrezim în partea umbrită a vieţii acolo unde colcăie viermi ciudați și flămânzi cu două capete născuţi din tot felul de nimicuri ştiai…