• Proză

    Tehnologia culturii de guri sau cum să faci bani lovindu-ți femeia cu scândura peste gură

        Se spune că gura o închide doar pământul. Așa este, de exemplu la noi în sat, unde de treizeci de ani câștigă alegerile numai socialiștii, când gura vorbește ce nu trebuie, stăpânul ei ia un pumn de țărână și o astupă. Dacă gura tot nu vrea să tacă, atunci vecinii într-o stare de solidaritate exaltată îi toarnă o roabă cu pământ negru și bine mărunțit, drept în cerul gurii, îl îndeasă bine cu maiul apoi se prind de mâini și se dau zuruind pe toboganul din fața căminului cultural și dacă tot și tot nu tace, atunci cel mai de vază membru al consiliului local deşurubează gura și o…

  • Proză

    Poetul și floarea – povestire

    Deși nu sunt convins că o să mă credeți, vreau totuși să știți că ceea ce vă voi povesti aici este adevărat, punct. Poate o să ziceți că amintirile mele s-au estompat sau că este normal ca supranaturalul să deformeze un creier ca al meu sau ca ale a celor din sat. Cum normal mi se pare că o să credeți că vor fi false atât lumina dar și tristețea celor ce vor urma să fie povestite. Orice e posibil, dar atât de puternică a fost întâmplarea cu Poetul din clopotnița noastră, încât mintea mea este acum ca un disc din vinilin presat la Electrecord. Dar puteți să vă convingeţi…

  • Proză

    Jurnal de front

    I. Nu-i așa că singura ta șansă e moartea? Mai mult ca sigur va fi ca o eliberare, te vei desprinde din hățișul de capcane, apoi îți vor crește aripi și o lumină dumnezeiască în suflet. Vei exploda și străluci ca o novă, ca într-un sfârșit să te întorci în tine, în trupul bolnav de Covid, pe patul de fier cu două saltele subțiri, cu brațele firave atârnând de perfuzii… pari răstignit și nu mi-ai spus niciodată despre șobolanii electrici, excitați, furioși și roșcați, care se rostogolesc pe sub paturi într-o mișcare haotică, atrași de mirosul morții ce stă să vină și iar se aude vocea hârșiită, stridentă în difuzor……

  • Proză

    ARIPI FRÂNTE

    I. P putea fi considerat, fără pic de tăgadă, prototipul ratatului cu ştaif. Un bărbat înalt şi slab, puţin adus de spate, părul scurt, încărunţit de timpuriu, degetele lungi erau ușor strâmbe şi îngălbenite de tutun. Ochii-i erau calzi, umezi şi vii. O lumină magică se prelingea din ei. P era posesorul unei inteligenţe cu mult peste medie, dacă nu ar fi ratat m-aş fi hazardat să-l consider o minte strălucită. Un intelectual de provincie, puţin prăfuit, fără haz, dar mintos. Dumnezeu i-a hărăzit lui P întâmplări care nu pot fi cuprinse într-o singură viaţă. Se spune că trenul vieţii este doar unul şi se poate întâmpla ca să nu…

  • Poemele săptămânii uitate,  Proză

    Gândacul Vasile

    Anul trecut, în salonul unu de la etajul trei al spitalului municipal, dintre miile de gândacii care foşgăiau pe pereţi, unul dintre ei atrăgea atenţia, era mai leneş, mai încet.. Stătea sprijinit în antene şi visa, uneori recitam amândoi poeme de amor, alteori se agăța de un strop de var și rămânea suspendat ceasuri întregi. Era un gândac molcom, gândac moldovenesc, rânjind după antene. L-am prins şi aşa a devenit gândacul meu, gândacul Vasile, fără să știu că în curând va deveni cel mai popular dintre toţi gândacii din lume. Mi-a prins bine că m-am împrietenit cu el, ori de cate ori aveam dureri foarte mari venea lângă mine, cred…

  • Proză

    Femeia din vis

    te visam deși nu mai știu dacă ești femeia din visul meu sau erai visul din femeia mea sau doar o biată iluzie pierdută pe holurile spitalului municipal uruiau roțile dințate din ceasul de aramă cu cuc un zgomot de trecerea timpului la nesfârșit doar cucul era viu și năuc eu mă întorceam mereu la visul cu femeia lățită pe retină ceasul măcina cinic sărutul ce abia stă să vină mă arunc în tine femeie să mor să mă nasc să mă păzesc de frica din mine să mă înalț și tu picurai peste mine lumină din degetele tale subțiri cu gândul la tine de prea multe ori mă fâstâcesc…

  • Proză

    Povestea Anei

    Într-o noapte Ana s-a desprins din zidul mănăstirii şi a început să urce muntele Făgăraşului spre Fereastra Zmeilor. Se spunea că acolo este un fel de poartă, unii spun că este o fereastră, de aceea îi spun locului Fereastra Zmeilor. Se mai spune că această poartă poate fi deschisă numai cu Floarea – Reginei, dar nu orice floare, doar floarea care scânteiază în noaptea de Sânziene fix la miezul nopţii şi că este păzită de o ursoaică bătrână, mai bătrână decât muntele, oarbă, surdă şi sură. Dacă reuşeşti să deschizi poarta vei da peste un altar din cobalt, în fapt un disc, mare cât să-ţi sprijini genunchi de el, unde…

Scroll Up Scroll Up