Proză

Povestea Anei

Publicat pe

Omul păpuşă mecanică vs omul suflet Șapte poveşti scurte încă necunoscute despre oameni 1. Povestea Anei       Într-o noapte Ana s-a desprins din zidul mănăstirii şi a început să urce muntele Făgăraşului spre Fereastra Zmeilor. Se spunea că acolo este un fel de poartă, unii spun că este o fereastră, de aceea îi spun locului Fereastra Zmeilor. Se mai spune că această poartă poate fi deschisă numai cu Floarea – Reginei, dar nu orice floare, doar floarea care scânteiază în noaptea de Sânziene fix la miezul nopţii şi că este păzită de o ursoaică bătrână, mai bătrână decât muntele, oarbă, surdă şi sură. Dacă reuşeşti să deschizi poarta vei da peste un altar […]

Proză

Tehnologia culturii de guri

Publicat pe

Tehnologia culturii de guri (sau cum să faci bani lovind cu scândura peste gură) Cică gura o închide doar pământul. Așa se întâmplă și la noi în sat, mai ales de când au câștigat alegerile socialiștii, când gura vorbește ce nu trebuie, stăpânul ei toarnă un pumn de țărână și o astupă pe moment, dacă tot nu vrea să tacă, atunci vecinii într-o stare de solidaritate exaltată îi toarnă o roabă cu pământ negru și bine mărunțit, drept în cerul gurii, îl îndeasă bine cu maiul apoi se prind de mâini și se dau zuruind pe topoganul din piața publică și dacă tot și tot nu tace, atunci cel mai de vază membru al consiliului […]

Proză

Gândacul Vasile

Publicat pe

Gândacul Vasile Anul trecut, în salonul unu de la etajul trei al spitalului municipal, dintre miile de gândacii care foşgăiau pe pereţi, unul dintre ei atrăgea atenţia, era mai leneş, mai încet.. Stătea sprijinit în antene şi visa, uneori recitam amândoi poeme de amor, alteori se agăța de un strop de var și rămânea suspendat ceasuri întregi. Era un gândac molcom, gândac moldovenesc, rânjind după antene, așa cum e vorba aia „Care-i treaba la Suceava? Bei, mănânci şi stai dijeaba”. L-am prins şi aşa a devenit gândacul meu, gândacul Vasile, fără să știu că în curând va deveni cel mai popular dintre toţi gândacii din lume. Mi-a prins bine că m-am împrietenit cu el, ori […]

Proză

Sindromul fricii

Publicat pe

Sindromul fricii I. „Nenorocitule, singura ta şansă e moartea. E moartea!” O armată de şobolani electrici, excitaţi, furioşi şi roşcaţi. Un hohot de râs metalic. „Singura ta şansă e moartea!” Timpane sparte. Un cerc de foc care îţi strânge tâmplele. Explozie! Noroiul puturos care se prelinge pe ziduri până în suflet şi te asfixiază. Mi s-a spus să stau nemişcat. Stau nemişcat. Atât nu am voie, să mişc. „Singura ta şansă e moartea!” Beculeţe care se aprind şi se sting într-un ritm infernal. Un păienjeniş de cabluri electrice, creiere electronice. Electronica morţii. Gestul disperat al mâinii, ca o fâlfâire de aripi, înainte de a te sinucide. II. „Toţi prezenţi şi număraţi. Să trăiţi!” Am deschis […]

Proză

Aripi frânte

Publicat pe

ARIPI FRÂNTE I. P putea fi considerat, fără pic de tăgadă, prototipul ratatului cu ştaif. Un bărbat înalt şi slab, puţin adus de spate, părul scurt, încărunţit de timpuriu, degetele lungi erau ușor strâmbe şi îngălbenite de tutun. Ochii-i erau calzi, umezi şi vii. O lumină magică se prelingea din ei. P era posesorul unei inteligenţe cu mult peste medie, dacă nu ar fi ratat m-aş fi hazardat să-l consider o minte strălucită. Un intelectual de provincie, puţin prăfuit, fără haz, dar mintos. Dumnezeu i-a hărăzit lui P întâmplări care nu pot fi cuprinse într-o singură viaţă. Se spune că trenul vieţii este doar unul şi se poate întâmpla ca să nu vină la peronul […]