Petre Ioan Crețu

am început într-o noapte să te dezmembrez așa la bucată mai întâi ți-am desfoiat pielea pe care am pliat-o cu grijă să nu facă riduri apoi oasele ți le-am așezat în ordinea și după felul cum sunau când le loveam cu un băț subțire din lemn de stejar ori de câte ori adia vântul din tine se auzea o muzică divină suavă ca și cum niște valuri povârneau din cer abia dacă mai aveam curajul să pășesc în vârful picioarelor prin cartier printre pietre și stele gândurile ți le-ai adunat singură exact în ordinea în care ai vrut să ți se îndeplinească regretele lacrimile tristețile ți le-am strâns eu într-o…

vreau să-ți povestesc iubito despre orașul cu trei felinare și o bancă uitată în parc unde în fiecare zi primeam o gogoașă și de atâta fericire plesneam despre orașul unde specialiștii în administrat supozitoare în urechi se înmulțeau alarmant iar trupurile noastre se zvârcoleau pe o frunză neîncetat până când dimineața a explodat în bucăți mari de lumină și s-a făcut frig și s-a înnoptat la noi în casă despre orașul în care șeful secției de reparat timpul era mereu cu degetul arătător îndreptat spre o cisternă cu apă sau către umbra mea firavă de om cocârjat dar de cele mai multe ori arăta către femeia călare pe o motoretă…

Recită scriitorul Lucian Dumbravă. Felicitări! Rostirea lui este foarte frumoasă și îi mulțumesc mult.  în sufletul meu este o roată încă dinainte de a mă naște a avut-o și bunicul se pare că stră-străbunicul a purtat-o pentru prima dată era un fel de roată de rezervă ori de câte ori se rupea roata la căruță se dădea în spate pe furiș și scotea pe sub piele roata cea bună îi era rușine să nu-l vadă careva și să râdă să zică uite ce i-a crescut lui ăsta în suflet o roată, de parcă nu putea să-i crească o damigeană cu țuică sau o nevastă frumoasă stră-străbunica nu era o femeie…

Dumnezeu m-a născut într-o dimineață de duminică era o zi caldă de toamnă abia începută s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit să te caut și să te iubesc cu grijă și pe nerăsuflate cum nimeni nu a mai avut parte pe tine femeia cu o mie de brațe atâta dragoste s-a strâns în mine și tremur de fluturi și tremur de flori și tare îmi e frică că încă nu știu ce te poate lumina ce te face să zâmbești sau să înflorești în fiecare dimineață dar cel mai mult îmi e frică de întunericul și gerul care mă locuiește de prea mult timp în singurătate în prea…

(precuvântare la volumul Recviem pentru o roată bolnavă mintal) de un timp toate lucrurile din jurul meu au început să mă părăsească îţi dai seama cum este să te trezeşti deodată singur cu tine între două oglinzi glisând dintr-o oglindă în cealaltă într-o dezordine perfect browniană, fără acele lucruri cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă pe care le-ai îndrăgit cu care ai făcut planuri cum să vă petreceţi weekendul şi şi nimic doar liniştea care îţi doare auzul sau îţi înnoptează privirea devreme dis de dimineaţă e ca şi cum ai deschide o conservă de fasole boabe cu costiță de porc şi ai realiza că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul…

(se pare că fiecare avem o zi de 13 într-o marți nefastă) spune-mi cum de nu ai obosit să umbli cu ochiul în palme bolborosind cuvinte neștiute cu lumina șiroind printre degete ori alunecând de-a lungul străzii lovită cu pietre de bărbații îmbrăcați în negru? Îmi aduc aminte că într-o zi de treișpe ți-am spus că te iubesc că îți voi întinde covoare de flori pe sub pași călcâiele îți vor fi păsări călătoare și-ți voi umple zilele toate cu artificii și gheme de foc ca la sfârșit să îți înfășor trupul cu frunze sau cu aripi de fluturi și voi picura ca o viță care își plânge butașii jertfiți…

de cum m-ai văzut sufletul tău a înflorit stăteai așa chircită sub vânt și doar suspinai a înserare cu privirea agățată curios un colț de zare îmi păreai foarte ciudată așa îngropată adânc în carnea ta de femeie îndelung zbuciumată și atât de străină erai pierdută în casa ta casă imensă străină și rea și care avea rătăcit pe hol un pian și un acordeon peticit cu buline mov pe ulița mare toate tramvaiele se retrag sub pământ unde ne duce pe fiecare soarta și drumul crunt de cum te-am văzut sufletul meu a tușit cu sânge deși brațele mele au îmbobocit apoi au dat în floare și am început…

vreau să-ți povestesc despre cât de dinăuntru e în sufletul meu și chiar dacă te obosesc te voi ruga mereu să îndrăznești să mă cauți să mă cunoști cu ce voi începe mă întrebi? cu mâinile cu gura cu dinții mintea e deja un loc incomod uite, nu am spus nimănui nici ție până acum cât de mult pot să iubesc te-am lăsat să mă ghicești să mă simți cum ard să vezi câte mii de fluturi îmi sunt în ochi ca în livezi și câtă lumină țâșnește din pieptul meu și nu înțeleg cum poți să nu mă iubești chiar mă vezi cum zbor, cum ard și cum dorințele…

la naștere o ursitoare mi-a prevestit că voi muri de cum mă voi îndrăgosti de tine prima oară apoi mai m-a și blestemat să bântui lumea ca o fantomă aiuritoare cu tălpile goale și de un timp năpăstuiesc cu sârg trei fete de treabă și un călugăr ciung noapte de noapte când e lună plină nu te întrista nici nu mă plânge să știi că nu e atât de rău cum pare pot spune chiar că îmi place aici unde doar râd în hohote bizare peste flăcările negre țâșnite din ape înfricoșat de umbre dar cumva mai viu noapte de noapte numai când e lună plină acum e chiar lună…

nu a mai nins de demult în copilăria mea mi s-a uscat sufletul de-atâta așteptare și buzele îmi erau crăpate gura amară doar mama uite mai răzbate din uitare cu strachina aburindă plină cu lapte și cu felia groasă de pâine în mâna cealaltă apoi îmi mai aduc aminte de plânsul de la căpătâiul ei dar și de îngerul rătăcit în așternuturile noastre a venit și timpul ca să mă smulg din ideea de frunză din starea de dud în mormânt somnul meu alb nemeții unde visul ca și rostul roții este același în fiecare clipă a eternității și unde luna și-a eliberat lupii pe tărâmul celor o mie de…