Clopot de lumină

să nu mă pierd în vămi
mi-ai legat de gât
un clopot de bronz
unul de lumină şi altul de fier
şi toate aveau limbile din piatră
din carnea lor muşcată
îmi curgea luna peste piept
mustind de întuneric
doar eu ce mai scânteiam electric
de dragul tău
mie îmi plăcea cel mai mult
cel de lumină
îl țineam în brațe îl mângâiam suav
în timp ce ascultam
frunzele cum cad

azi am repetat de zor
moartea în balcon
ne ţineam de mâini şi oftam
apoi am privit marea cum urca la cer
sau cum înflorea veşnicia
în pomii stingheri
– cum mai plesneau pietrele în larg
printre corăbii de lemn şi corsari

de un timp
nu-mi mai sărută tâmpla niciun zeu
trec doar cai bătrâni peste glodul de ger
în pieţele de fum peste drumuri de fier
câmpu-i brăzdat de aripi groase de zmei
de zei semizei şi îngeri ciudaţi
cu aripile pătate de cer


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.