Copilul nostru
îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
și că am zburat pe deasupra lumii cândva
ținându-ne de mână
lângă sobă bunica torcea fire de aur
sau împletea aripi de înger
la fereastră
maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos
în lăzile de zestre
pentru cele două surori
care așteptau să crească
și să se mărite
în casă mirosea a busuioc
a boabe de porumb fiert
a cartofi copți pe plită
și a mere ținute în fân
aduse de la bunici
de la munte
tu îmi brodai pe umeri crini
era o iarnă cumplită
și nu știu cum se întâmplă
dar numai ninsori se înfăptuiesc
la mine în suflet
pe cer nu mai sunt stele
se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape
lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer
și atâta durere în trup
pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în crug cu disperarea
omului hăituit
cu laptele și sângele din țâțe șiroind
ce mamă am avut!
tata și-a făcut mai întâi o cruce mare
și-a dat apoi cu cușma de pământ
în loc de picioare
am fost născut cu rădăcini adânci
pe care repede le-am prins de pietre
să nu mă poarte vântul pe sub duzi
– cum ni se scurge umbra printre degete
până în suflet
apoi se face brusc întuneric,
mai poți însângera din dragoste, iubito?
din noi a mai rămas o carte de versuri
stropi de lumină și mult întuneric
copilul nostru
Un comentariu
Romita Malina Constantin
din umbra
lumina
versului de plumb
noduri dezlegate
zapezile…