Poezie

Cum mi se duce toamna


Cum mi se duce toamna

cum mi se duce toamna
şi vine iarna în sufletul meu
cu înluminări reci şi flori pălite în ger
înecate în ape grele
geruite până la sânge
voi pribegi derutat din clipă în altă clipă
poate trist
şi paşii îmi vor fi totuna cu urma

câmpia ghemuită sub cuci
cum stau ei călare pe vânt
cu clonţuri de fier şi pieptul teşit
cu miriştile zbârlite stingher
cu morile în spate şi duzii în echer
coboară luna în stâne
cu lupii răi după ea flămânzi
doi câte doi cu ochii scânteind
sunt nouă sorţi în lume
sunt nouă ceruri căzute bezmetic în ţărână

cine ar fi crezut
eu la vânătoare de îngeri
adormiţi pe crengile de pruni în ger
leru-i ler și iarăși ler până sus la tine în cer


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.