Poezie

Cumva ucigaş de zei neîmplinit


abia ce m-am trezit îţi mai aduci aminte
cum îţi spuneam că nu e vis
că existăm
că numai suntem triști
și cum ne însufleţeam brusc
două mingi de foc
lovindu-ne de tâmpla cerului
ca de un zid
deja totul ne este permis
cu noi se începe cu noi sfârşim
suntem exact ceea ce vrem
ceea ce ştim
ce iubim ce murim deopotrivă
şi unde zeii au pierit de mult ucişi
striviţi cu nepăsare în somnul lor
în timpul nostru

cineva îmi spunea că femeile singure
râd noaptea în somn scrâşnit
bărbăţii singuri devin lumânări
resemnaţi prin suferinţă tulburi neîmpliniţi
pe umeri au cerul în suflet moartea
şi miros a ger a frig

despre noi nu se mai știe nimic
ne-am uitat nu ne mai ştim
ne ducem şi venim în acelaşi spaţiu
în alt timp stingheri


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.