Cutia neagră

vor experimenta
și vor face din noi gândaci
cu șase picioare
și viermi și frig
și nu ne mai pasă
de nimic
ne vom scoate dinții
unul la altul pe rând
apoi vom râde cu gura căscată
până la urechi
unul de altul
înjur și râd și plâng
și merg mai departe

oasele ni se subțiază
sub piele roase de timp
și se transformă în linii albastre
subțiri
ca o plasă de iridium
înfășurată peste coaste
viermele își vede de treabă
nestingherit își roade
mărul putred
uitat la fereastră

ne paștem de sub unghii
omătul
apoi ne adunăm unul
în altul pe furiș
mie îmi urlă cumplit
în sânge
câinii năprasnici
ai morții și luna
tu îți râzi plânsul tău trist
și în ochi îți crește
o cruce din lacrimi
ca un tăiș

copite de rouă
pe caldarâmul de sticlă
al nopții – lacrimile tale
și vine iarna pe furiș

sunt ca un câmp
belit de zare și de miriști
bărăganul copilăriei
acum pustiu