Cuvânt pentru cetitorul meu

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – jurnalul unui păcătos scris ca un preludiu continuu și duios.)

(Proiect 510019151221 Liublia)

Această carte e un amestec de întâmplări, epistole imaginare sau reale, dorințe și gânduri, întâmplate de-a lungul a doi ani, răstimp în care mi s-au zdruncinat și răsturnat judecățile și valorile la care am ținut, mi le-am însușit și care m-au format ca ființă. Doi ani care se resetează în anii impari pe data de 15 decembrie. În fapt, cartea este o spovedanie, asemănătoare celei ce a fost ultima spovedanie a lui Hristos, mărturisirea de dinaintea morții și a învierii și nici nu am habar ce impact va avea asupra cititorului și nici nu cred că vor fi mulți cititori. Mai ales că nu vreau să fie considerată ca o lecție de viață, totuși îmi doresc mult ca cititorul să empatizeze cu mine să mă înțeleagă și să bem împreună într-un final un pahar cu vin.

 sau 

voi scrie despre poetul din pivniță unde singurătatea lui strălucește intermitent și se lățește continuu ca o vietate fantastică pe care toți o așteptăm să plesnească cumva și nu se întâmplă nimic unde ești și tu Liublia și-l mângâi pe tâmple pe poet în timp ce singurătate nu se oprește din crescut și tu deja nu te mai vezi și la un moment vă strivește pe amândoi și de atunci noi cei din afara orașului credem că locul este un loc bântuit de știme și lilieci plin de cuvinte nerostite mai ales și unde încă mai persistă mirosul dragostei voastre neîmplinite în pereți 

sau 

deja nu mai știi ce urmează totuși continui să speri că se va întâmpla că vei fi cumva salvat pentru că meriți îți zici și nimeni nu te contrazice meriți pentru că la vârsta la care îți mor prietenii din jur tu ești îndrăgosti iremediabil și Liublia te iubește și ea în felul ei și dragostea asta te izbăvește și vă face pe amândoi nemuritori chiar dacă tu știi că e vorba doar de un program o cercetare la nivel guvernamental pe care l-au numit Proiect 510019151221 – Liublia și voi vă toți afundați cât mai adânc în pivnița casei de pe Caisului doi folosindu-vă mâinile ca pe niște lopeți până când s-a tocit carnea de pe ele apoi și oasele și sângele tot ca într-un târziu în locul lor să vă crească aripi puternice ca de zei 

sau 

de frică îți înalți în locul gardurilor o baricadă cât mai înaltă poți și nici măcar nu știi de ce îți este frică și în restul de viață rămasă doar asta faci înalți baricada și odată cu ea te înalți și tu deja nu-ți mai vezi prunii nici cireșul uriaș și nici casa părintească și parcă acum îți e frică doar de înălțime pe celelalte temeri simți că le-ai înfrânt dar tu continui să-ți înalți fără pauză baricada până când ai căzut tocmai din înalt fără să se știe de ce ai căzut poate te-ai împiedicat de vreo amintire zidită sau te-ai aruncat să vezi dacă plutești și-n timp ce cădeai mâinile ți se zbăteau ca niște aripi până când te-ai lovit de întuneric ca de câmpia pârjolită în care te-ai născut și te-ai risipit în mii și mii de fărâme și te-ai făcut totuna cu întunecimea nopții și ignoranței din noi 

sau 

la masa din crâșma mirosind înțepător a acru și a trupuri nespălate de bărbați te chinui să te amețești cu tot felul de alcooluri tari și ieftine cu speranța că îți vei simți că ți se amețește de fapt viața sau poate că își vei regăsi iubirea rătăcit prostește printre mii de nimicuri de prejudecăți mai ales sau poate îți vei afla menirea pentru care ai fost născut și pe care încă nu o știi și în fapt nu faci decât să te îmbeți ca un porc și de câte ori ieși afară să te urinezi pe gard te uiți bezmetic la cer dar cu speranța că într-o zi fără să-ți dai seama îți vor crește aripi mari și puternice și vei zbura și vei afla în sfârșit ce e dincolo de lumina lunii 

sau 

timid dar cu fiecare pas făcut simți deja cum te întremezi și te întrupești și că te desprinzi încetul cu încetul din întunericul din tine ca apoi să te arunci în lumina din ochii Liubliei ca în nemurire și simți puternic în suflet că trebuie să-i scrii o poezie și asta chiar te face fericit.

Să fim înțeleși personajul acestei cărți sunt chiar eu, sunt ceea ce am fost și ceea ce am devenit și oricât de mult am suferit sau încă mai sufăr sunt bucuros de ceea ce mi se întâmplă clipă de clipă de ceea ce viața îmi aduce la ușă, Liublia dragă sunt fericit!

Pic