Dalbul de pribeag

Motto: „Mândru-i Domnu d-adormit,
               Sub un măr mândru ’nflorit”.

cum a mai suspinat
drumul
sub pasul tău săltat
și nici nu știu
ce te-a adus
în cafe-barul de fițe
de la noi din sat

ți-ai luat o vodcă
și te-ai așezat la geam
stai chiar în fața mea
la niciun pas
apoi te-ai aplecat brusc
și mi-ai șoptit
cu tainic glas:
prin aripă și dor
va trebui sa treci
așa cum prin foc
oțelul săbiilor
se desăvârșește
și m-am blocat

apoi mâna ta s-a mișcat
spintecând aerul ciudat
și nimeni nu ți-a observat
ochii în flăcări
gestul mirat
și nici urma respirației tale
pe geamul înghețat
nici chiar hohotul de râs
rostogolindu-se fantasmagoric
pe sub mese
așa cum noapte de noapte
spaima se rostogolește
pe treptele scării
spitalului de boli mintale
de la noi din sat

aș fi putut să mă ascund
în pântecul tău
ca în pântecul mamei
și niciodată să nu mai ies
și-nici nu mi-ar mai fi crescut
vreodată
aripi în călcâie
așa cumva mă scurg
plictisitor
și te blestem întruna
fără vreun folos

o, dalbul de pribeag
dalbul meu
ceresc poem
cum de ți-ai frânt zborul
tocmai în ochiul meu drept?