Decembrie tragic

în această parte a lunii
îngerii se nasc cu picioarele rupte
şi bolnavi de alb ca de ciumă

nimeni nu poate îmbrăca peste cămaşă
de prea multe ori veşnicia
ca şi cum te-ar iubi doar pe tine
mireasă gătită în rochie roşie
pentru simetrie

în noi au murit dumnezeii străini
adunaţi în somn
ne-au străbătut uimirea
cumva în nevoia de sprijin
în nevoia noastră de speranţă
parcă nici moartea nu mai bate
a doua oară în poartă
în caz că nu ne găseşte acasă
ne lasă să putrezim
în partea umbrită a vieţii
acolo unde colcăie viermi
ciudați și flămânzi cu două capete
născuţi din tot felul de nimicuri

ştiai că sufletele noastre
mai întâi îşi descalţă tenişii
şi abia atunci pleacă?

somnambuli cu visele agăţate de ochi
ne furişăm pe lângă pereţii înalţi
ai coridorului care duce spre altă lumină
și nu reuşim niciodată să-l străbatem
și plângem zi de zi rușinați de vină

când iarna va sângera bucăți mari de crivăţ
Hristos se va naşte
pruncul acela tragic cum nimeni nu s-a mai născut vreodată
zămislit din duh şi femeie pe sub geană de flutur brodată

manipularea aceea subtilă despre iubire
repetată până când nu mă mai ţin minte
viața noastră toată