Despre tine și o rochie din stambă jumătate roz jumătate albă

nu știu cum dar am o amintire înainte de a mă naște când ursitoarele erau strânse în jurul mamei aflată în chinurile facerii atunci am auzit pe una dintre ele bolborosind cum că voi cunoaște dragostea abia la bătrânețe și că mai întâi voi avea parte de o întâmplare demnă de poveste și că voi primi ceva care mă va ajuta să-mi găsesc femeia visată acum puțin timp și cumva purtată de vânt o rochie din stambă jumătate roz jumătate albă a ajuns în mărul uscat din spatele bătrânului cuptor de pâine și pe care am recunoscut-o ca dintr-un vis și tot ca din vis știam ce să fac așa că am luat rochia și am început să caut femeia căreia să i se potrivească perfect într-un târziu te-am întâlnit la o premiere de carte și când ai îmbrăcat rochia ți s-a lipit de trup ca o piele de șarpe și a început să strălucească și s-a făcut brusc lumină în inima mea deja te iubeam cum nu am crezut că voi putea vreodată simțeam că mă eliberasem ca dintr-o închisoare rea și buzele mele au început să-ți desăvârșească chipul frumos apoi sânii tăi generoși și coapsele fierbinți femeie minunată femeia care mi-ai fost promisă cum ți-am zis

și nu am să înțeleg vreodată cum dar am reușit să ne îndepărtăm unul de altul și asta mă doare cumplit singur, bolnav și trist stau zi și noapte nemișcat cu privirea agățată de tavan și mă leg de speranța că am să te văd cum vii îmbrăcată în rochia de stambă jumătate roz jumătate albă plutind pe deasupra mea dar timpul îmi trece și tu nu mai vii deja pe ochi mi-au înflorit flori mari de gheață și am iarbă uscată în păr și pământ la subsuori