Poezie

Doi ca ┼či unul


frigul de pe umeri m─â doare
în ochi putrezesc corăbii imaginare
în timp ce îmi învăţ genunchii să zboare
înalt îmbătrânit timpuriu
uf, atâta candoare renunţări
┼či peste piele am o alt─â piele
de ┼čarpe verzuie
┼či ea str─âluce╚Öte ├«n nop┼úile t├órzii

parc─â eram un co┼čmar decupat
din visul despre un m─âr ┼či un ┼čarpe
┼či o gr─âdin─â pierdut─â
Pic primul om născut dintr-o șoaptă

apoi ap─âreai tu dintre umbre
la marginea ora┼čului plin de be┼úivi
cu trotuarele în formă de spirală
în trepte
cu ferestre îngălbenite de soare
cu u┼či verzi ┼či-o dung─â albastr─â
arcuită pe bolţi
sus cresc gr─âdini de lumini
cu ├«ngeri firavi ┼či p─âs─âri g─âlbui
orașul nu se mai deschidea
portarul se încuiase pe sine cu cheia

aveai luna strivită pe sâni
┼či Calea Lactee pe buze
minţeai atât de frumos în poeme
despre feciori de ├«mp─âra╚Ťi
despre ilene ┼či z├óne b─âtr├óne

îmi place cum stai lipită
pe partea dinspre interior
a cuvintelor
├«ntre p─âcat ┼či t─âcere
născută cumva în gândul meu
femeie divin─â

cuvintele rămâneau uitate în noi
înfășurate subtil în tăcere
se auzeau doar fo┼čnetul
frunzelor uscate
pe du┼čumeaua de brad

zi de zi cre┼čtea ├«n noi diminea┼úa
moale pufoas─â
de bucurie copilăream puţin
apoi ne despărţeam
┼či tr─âiam tot ce ni s-a scris
orbecăiam în jurul
a ceea ce am fi putut fi
până se face iar dimineaţă
┼či mai copil─âream pu┼úin
niciodat─â nu mi-a fost mai dor ca acum
nici nu mai știu de ce cine sau cum

— dac─â tot nu m─â vrei de ce m─â mai strigi?


 

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.