Fâlfâirea mâinii stângi tulburată de vină
înainte de a trece în neputință
mă retrag pe furiș
în umbră
aici cândva am ascuns
o fărâmă de lume
o pereche de pleoape absurde
tăcere și multă nelumină
și unde prezentul
e demult trecut
– veșnică ruină
în zilele cu soț
pe aici trec păsări măiestre
apoi corăbii nebune
un cuc și bătrâne livezi
și nu mă mai crezi
uite cum stau în mine
într-un alt mine și alt mine
aproape la nesfârșit
și nu e risipire e doar…
nemurire
4 comentarii
Andriana Todica
Superbe imagini artistice! Versurile aprofundate aduc starea poetului venita dintr un Univers tainic Felicitări!! Un poem deosebit!!!
Ildiko Șerban
Concentricul sine… frumos!
Petre Ioan Cretu
Sărut-mâna
Elena
Formidabil Când am citit această poezia, am avut tot timpul senzația și spaima ca nu cumva s-o scap și să se spargă. Ciudat sentiment. Felicitări pentru emoția pe care ați reușit s-o transmiteți. Cred că sunteți unul dintre cei mai buni poeți în viață.