Atelier,  Poezie

Fâlfâirea mâinii stângi tulburată de vină

înainte de a trece în neputință
mă retrag pe furiș
în umbră
aici cândva am ascuns
o fărâmă de lume
o pereche de pleoape absurde
tăcere și multă nelumină
și unde prezentul
e demult trecut
– veșnică ruină

în zilele cu soț
pe aici trec păsări măiestre
apoi corăbii nebune
un cuc și bătrâne livezi
și nu mă mai crezi

uite cum stau în mine
într-un alt mine și alt mine
aproape la nesfârșit
și nu e risipire e doar…
nemurire

4 comentarii

  • Elena

    Formidabil Când am citit această poezia, am avut tot timpul senzația și spaima ca nu cumva s-o scap și să se spargă. Ciudat sentiment. Felicitări pentru emoția pe care ați reușit s-o transmiteți. Cred că sunteți unul dintre cei mai buni poeți în viață.

  • Andriana Todica

    Superbe imagini artistice! Versurile aprofundate aduc starea poetului venita dintr un Univers tainic Felicitări!! Un poem deosebit!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up