Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

Fără resentimente

nu-i așa
că ți se face milă de ea
cum stă în ploaie
cu prezoanele atârnând ruginite
cu janta strâmbă
lovită de gard
zici că e o gură știrbă pocită
are pneurile bătrâne
pline de bube
de negi albicioși de crevase
de întuneric teribil

nimeni nu mai știe de câte ori
a fost recondiționată
vopsită roz
sau chiar nichelată
plumbuită centrată
luată la strung
frezată machiată
dată cu parfum

se tot agăța ca un scai
de oricine trecea pe acolo
și o băga în seamă
eu i-am spus
să mă ierte
dar i-a cam trecut vremea
și demult trebuia dusă
la cimitirul de rable
și că
să nu mai facă atâta scandal
altfel va ajunge sigur
în oala de topit buloane
la fabrica
de făcut piuneze
frumos ascuțite
a ghiară
pakistaneze

o simțeam cum o doare ce spun
cuvintele mele
se înfigeau
în carnea-i zbârcită
cum trosnea de supărare
fierul din ea
se simțea disperarea
plângea în hohote
alteori râdea
m-am așezat
pe un butuc
lângă ea
mi-am aprins o țigară
și o priveam
când, aproape mi-a sărit în brațe
se tot freca umilă
de piciorul meu
până când mi s-a făcut silă
și am aruncat-o
în fântâna stearpă
de pe islaz
unde bunicul
și-a îngropat caii
acum mai bine de un veac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up