Femeia colosală

numai tu puteai avea
acele gesturi de femeie
zămislită din sânge
din foc și din carne
mustind a taină în brațele crucii
cel mai mult te iubeam
atunci când îți aruncai șuvița blondă
peste umăr
sau când sânii îți zvâcneau
și-ți săltau odată cu pașii

apoi mușcata din fereastră
pe care o mângâiai
ori de câte ori
treceai din capod în pielea albastră

noi bărbații discutam
despre geniul nemuririi ce se simțea
din mișcările tale
despre pleoapele ochilor tăi
căprui și pustii
sau despre spațiul locuit
de coapsele tale
o adevărată revoluție
a dorințelor noastre de masculi flămânzi
beam bere și oftam fiecare în parte
apoi adormeam
cu fruntea lipită de masă
și visam color
cămașa ta de noapte

Categorii
2 Comments
  1. Camelia Zrain

    Toate poemele tale îmi merg direct la suflet. Uneori ca niște pumnale ce se răsucesc adânc. Alteori se lasă, grele ca niște pietre, care îmi fac pasul mai încet, ființa mai împovărată. Iar când descrii femeia – îmi cresc aripi, ca ale tale, Poetule, și simt în acele momente, că pot să zbor – ce mi-aș mai umple sufletul de azur!! ❤💞💜

0 Pings & Trackbacks
0 Pings & Trackbacks

Lasă un răspuns