Femeia colosală

numai tu puteai avea
acele gesturi
de femeie zămislită
din sânge
din foc și din carne
mustind a taină
în brațele mele
o, cel mai mult te iubeam
atunci când zâmbeai
în somn
sau atunci
când îți aruncai
șuvița de păr
peste umăr
sau când sânii
îți zvâcneau
și-ți săltau
odată cu pașii
sau cu fâlfâitul
pleoapelor
ca niște aripi

apoi Floarea Crăciunului
din fereastră
care îți înflorește
și de Paște
pe care o mângâiai
ori de câte ori
treceai
din cămașa de noapte
în pielea albastră

noi bărbații discutam
despre geniul nemuririi
care se simțea
din mișcările tale
despre pleoapele ochilor tăi
căprui și pustii
sau despre spațiul locuit
de coapsele tale
o adevărată revoluție
a dorințelor noastre
de masculi flămânzi
beam bere și oftam
fiecare în parte
apoi adormeam
cu fruntea lipită de masă
și visam color
cămașa ta de noapte
Doamne, cât de mult
pot să te iubesc!