Fiii câmpiei

cum ţâşnesc din brazdă spre soare ţăranii
ca nişte fire de grâu
şi cum urcă pâinea în cer ceva mai spre seară
heei, seva pământului trosnea şi se revărsa în floare
şi peste câmp mărşăluiau soldaţii luminii în iţari
fiii câmpiei plămădiţi cu sudoare grea
şi sânge de zână

uneori morile măcinau şi vânt
iarba nu mai creştea doar se usca
privește cum păsările
trag o brazdă lată în cer până la lună
aşa a tras şi tata o brazdă în câmp
cu plâns udă mama grâul pe furiș
să încolțească și să crească înalt până la cer
aşa se face și pâinea cu lacrimi şi nevoi

cum s-a înserat lumina şi s-a făcut noapte
s-au rupt definitiv sigiliile de plumb
îmbrac moartea pe sub piele şi cânt