Frica

în mine e spaima de nuntire laolaltă
cu nevoia de singurătate
stau cuminţi şi stinghere ţinându-se de mână
ca două orfeline chircite sub candela învierii
ca şi cum luna e grea c-un greiere de lână
dimineţile îmi sunt murdare prelinse din fructul nopţii
praf de rodie azvârlit într-o doară
peste seminţele de cânepă crudă

– lasă-mă să te blestem şi să te plâng ca pe o nălucă de umbră

stau in patul meu de spital ca într-un cocon
un hamac prins între muchiile înnegrite de timp
germenul fricii îşi face loc printre coaste şi încolţeşte în ochi
răsare acolo ca un corn rugos de inorog
ca un ţurţure de gheaţă palidă
prins între sânii lăptoşi de mamă lichidă
ascunsă-n tranşee printre soldaţii bolnavi de blenoragie

mă înlănţui cu moartea şi vina în dans
mă simt inorog blestemat să înving
tot mai străin mi-e chipul sluţit printre oglinzi
şi câinii latră întruna cuprinşi de presimţiri
de umbră rece şi întuneric

păduri de pin transformându-se în luntre aurii
cum coboară ele muntele de-a lungul albiei de râu
şi se sparg de pietre cu zgomot surd de lemn lovit
cum îţi spuneam nici nu pot să dorm până când pe furiş
nu îţi strecor printre amintiri capcane
pentru vulturii pleşuvi cu arc de oţel
şi un şarpe de apă
la tâmpla mamei mi-e dor mi-e cald şi-mi este bine

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top