Gând de dimineaţă în spital

în fiecare dimineaţă
stau în faţa gemului murdar
pe un scaun
în fiecare an în spital
dimineţile sunt deosebite
sunt cumva pline de har

soarele se chinuia să răzbată
prin geam
iar razele lui abia de reușesc
să îmi încălzească faţa
ceva mai târziu
îmi va mângâia tandru
durerea și frica din oase

priveam pietrele
și stabilopozii stingheri
rezemaţi cu-n umăr de mare
valurile se spărgeau
și se transforma în cristale rare
mai știi cum scânteiau pescăruşii
zarea netulburată
și cum marea mă lovea
cu țipăt în tâmplă

în fiecare dimineaţă privesc
cu atâta neputință
cum mi se împuţinează trupul
şi cum se prelinge
timpul din clepsidră
picurând doar neputință




Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top