Gând proscris

femeie risipă
cum îmi bântui tu patul
cu cărnuri tremurânde
cu oase fumegânde oase de foc
iar trupul îţi miroase ipocrit
a mântuire a mir
a smirnă și tămâie
înger vlăguit cu zborul în vrie

urcă-te pe cruce îmi spui şi mă urc
iar pohta ţi s-a desfăcut ca o scoică
repede mă bâlbâi transpir
îmi dau și lacrimi suspin
şi vorbe multe îţi zic
la ureche şi mă împuşc
și dintr-odată îmi cresc aripi și mă duc

Nichita, apropie-te de mine să tac
un strop de linişte în templul tău să fac
ceara lumânării mereu în ochi ţi se prelinge
o stea stă să cadă un om tocmai se frânge
iar luna este banul podarului să îl dau

femeie risipeşte-te-n mine
e noaptea mântuirii gândului proscris
iar mâna mea subțire desenează alb
un chip suav de zână un trup scălâmb și slut
un chip suav un trup plăpând
şi un steag al revenirii

trezeşte-te Petre e noaptea ta




Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top