Îmblânzitorul de suflete

m-ai întrebat odată
cum poate fi ștearsă urma de zeu
ascunsă de un înger în umărul meu
și nu am știut ce să-ți spun
cum nici nu știu pe unde rătăcesc
și cât de greu îmi simt trupul
și că de un timp nu am mai zburat
câtă jale a curs pe acoperișuri
pe ascuns
dar și câtă lumină am plâns
în hohote lungi de întuneric steril

din tine se rostogolesc
caldarâmuri bolnave
în timp ce vrei să fugi
din gândul și satul meu
unde amintirile sunt vitralii subțiri
iar pietrele sunt biciuite de îngeri
până la firul de nisip

prea mult timp am stat
sub aripa ta ca într-o închisoare
cu lungi coridoare
mirosind a spaimă
și e prea frig la tine sus
în întunericul fricii
e un îmblânzitor de suflete
împrăștiat printre nori și pietre
ucis la ceas târziu