În cerc

se limpezește ochiul a verde liniștit
sau a căprui în aşteptare
însingurat se scurge gândul tulburător
spre zare
atâta uitare
și uite câtă tristeţe se-adună-n noi
şi multă însingurare

odihneşte-te în mine îţi zic
şi uită-te cum înflorește sub pruni reveria
cum se stinge lumina în lumânări
fără de sfârşit apocalipsă
cad îngerii unul câte unul
cu rana de cer înfiptă-n piept
şi tremură a moarte lăstarii
de crin înfășați în ger

după un timp m-am regăsit
mă prind de la urmă în vămi
acolo unde tot creşte verde
o lună străvezie
ca o lumină rece ca o cruce
şi unde visul mă tot repetă
și-mi caută urma
sărutul tău amar
pecetluit cu dor de zei
în piatră amară
pământul din mine tresare
și noi zburăm zburăm zburăm
și umbra ta creşte înaltă
firavă ca o floare

atâta ţărână am strâns pe piept
de urcă iarba în somn din mine
până la cer
mă iartă

– la noapte am să ies la cules de cioburi pe pajiștea albastră