Într-o zi de treișpe fatalitatea din fiecare zi

(se pare că fiecare avem o zi de 13 într-o marți nefastă)

spune-mi cum de nu ai obosit
să umbli cu inima în brațe
bolborosind cuvinte neștiute
ori alunecând de-a lungul străzii
lovită cu pietre de bărbați
cu baston și îmbrăcați în negru?

Îmi aduc aminte că într-o zi de treișpe
ți-a spus că te iubesc
că îți voi întinde
covoare de flori sub pași
și-ți voi umple zilele toate
cu mii de artificii și păsări de foc
îți voi înfășura trupul cu fluturi
și voi picura ca o viță ce își plânge butașii
jertfiți pe altar

acum îmi ciugulești tristețea
și lumina abia pâlpâind din ochi
și parcă tot noapte se face mereu
uite cum tace carnea în noi
și cum pasăre îmi e gândul
iar trupul bolnav de tine îmi e
crucificat în răspântii

cu durere am aflat că doar moarte
îmi mai este fidelă
poate și buzele tale înmuiate în cucută
de cum bate miezul nopții
mâinile tale răsucesc gâtul păsării măiestre
apoi picuri sângele în cartea mea cu versuri

știai că ochii mei nu au văzut
focul și lumina niciodată?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *