Poezie,  Ucigașii de vise

La o ţigară agăţat de zare

M-au internat acum mulți ani
în spitalul municipal
și de atunci sunt
schingiuit de boală în unicul pat
din camera cu gust amar și oarbă
sunt fără de alinare și veşnic în păcat
abia de câte-o moarte
îmi mai întrerupe catalepsia
în rest mai tot timpul
o pasăre de fier îmi soarbe lumina
mai levitează în somn
zâmbind o asistentă blondă
și-atât

uite cum tresar a spaimă
şi cum mă plâng cu murmur
de buze chinuite
de tâmplă sfâşiată
spectacolul lugubru
abia ce stă să-nceapă

ce lungi litanii îmi spui
acum la asfinţit
şi prunii albi şi puri
în carne mi-au înflorit
ce bine-mi e acum
când moartea-i moartă
abia de îndrăznesc
să ies la soare și la viață
câţi îngeri ţi-am ucis o, Doamne
cu ură și lacrimi ucigaşe
cu spini de fier şi crini
în dimineţile prea reci şi prea triste
în timpul deja sfârşit

şi mă retrag în mine aşa încet încet
cum şi ţigara își trage fumul înapoi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up