Limuzine cu părul bălai

ce vuiet și câtă teroare vine din munți
se aud scrâșnete de roți
dinspre duzi
apoi apar limuzinele verzi în dungi
cu uși batante și părul bălai
e atâta hărmălaie în alai
încât treci strada doar ca s-o treci
și un zâmbet îți zboară discret
pe la subsuoara în alb violet

există în tine săpată adânc
o furie ce clocotește îndelung
o fărâmă de aripă un cuc
o așchie bolnavă și un muc
cu frigul și greața țâșnind din buric
cumva asimetric și mult întuneric
strâns de nevoi
și nu făceai toată ziua decât
să-ți înghiți zăpezile toate
crescute sub unghii cu ger

dragostea ta începe implacabil
fix la ora unu
îți flutură mâinile în ritm abracadabrant
încerci să înoți apoi să zbori razant
pe deasupra pleoapelor mele
dar te lovești de zid
amețită înghiți cu privirea lacomă luna
și un deal și vaca și-ți arde-ntruna
ochiul din deal

apoi dragostea ta se termină brusc
fix la ora unu și un sfert
exact când cobori pe fugă din pat
zuruind amarnic din roțile de lemn
cu teamă mai apuc să te-nsemn
cu o cruce pe piept

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *