Poezie

Lupii câmpiei


Lupii câmpiei

din întuneric toţi lupii câmpiei vin în haită
să mă salveze din ceaţă să mă arunce la cer
şi urletul lor cumplit zguduie soarta
un clănţănit de oase
ce trosnet ce bocet cât chin
şi atâta singurătate se tot prelinge în noi
în umeri sub unghii în ochi
crinul de aur înfășurat în plumb
mi l-ai înfipt în tâmplă
apoi l-ai răsucit adânc
mă cheamă mă strigă sau fugi
câte năluci s-au risipit în fugă
în vechiul labirint

câtă moarte creşte în noi ce risipă
câmpia îşi urcă grâul în morile de fier
şi miriştile ei zici că sunt nişte răni
cu șenile pestrițe
mustind mai degrabă a sânge decât a cer
nici nu-mi vine să cred dar mă uit
cum câmpia fumegă păsări în zori
şi ele se înalţă se înalţă stingher

în oasele mele a zăcut o zână
şi încă nu am aflat
doar vântul mai fluieră în ele
şi ele răsar albite din iarba cosită
şi coasa transpiră oțel
printre stele sfioase printre îngeri beți
vin lupii câmpiei urlând urlând sfâșietor de lung
bat clopote-n dungă şi frunza nu mă plânge
şi arde un rug în zare căci m-am dus

până şi prunii au uitat numele meu


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.